N-am văzut Cloverfield din 2008 și am ajuns să regret asta. De obicei, când merg la un film care e remake sau sequel sau mai are cât de cât legătură cu altă producție, caut să văd acel film prima oară ca să înțeleg mai bine ce urmează. Nu mi-am ascultat singură sfatul de data asta și n-am văzut Cloverfield, de aceea când am ieșit în seara asta de la vizionare, de la Cinema City Sun Plazza, am fost puțin șocată pentru că acțiunea m-a dus totuși cu gândul la un alt final, speram ca 10 Cloverfield Lane să fie un nou The Gift. Deși aveam în minte câteva idei despre structura de bază a filmului din 2008, cred că mi-ar fi prins mai bine să-l văd pe acela prima oară. Voi să nu faceți ca mine!
10 Cloverfield Lane ne introduce foarte rapid în acțiune, direct în spațiul înghesuit, care-ți provoacă un soi de claustrofobie, din buncărul unde e ținută Michelle. Lovită la picior și la cap pentru că o camionetă i-a împins mașina de pe carosabil și s-a răsturnat cu totul, tânăra cu ochi mari și sperioși se trezește captivă într-un loc necunoscut, în care un om cu o înfățișare nu extrem de prietenoasă ține să-i explice că el a salvat-o de apocalipsă. Când te trezești prinsă cu cătușe de o țeavă, cu capul spart și cam fără haine, nu prea-ți vine să-l crezi pe cel care pretinde că te-ar fi salvat. De aceea ești cu ochii în patru și încerci să găsești o cale de scăpare.
Teoriile sunt multiple: rușii au atacat America, poate nord-coreenii, dar există și posibilitatea ca o navă extraterestră să fi apărut, nu? Cel puțin asta consideră stăpânul buncărului, Howard. Din fericire pentru Michelle, mai există un tânăr în buncăr, Emmett, care încearcă să mai ridice moralul celor din jur și nu se lasă speriat prea tare de tragedia de afară. Dar Michelle e măcinată de îndoieli – ca Toma, până nu vezi tu cu ochii tăi, nu crezi. Și de ce-ai face-o? Omul care zice că te-a salvat poate a făcut-o din motive ascunse, poate e un psihopat, poate are apucături violente, cine știe ce paranoia se țese în capul lui zi de zi.
Personal, până la ultimele 15 minute, filmul mi se pare excelent – aș fi preferat să se schimbe pe ultima sută de metri titlul și posterul :). Tensiunea este incredibilă, simți că rămâi fără aer odată cu personajele, te sperii odată cu ele, sari în scaun și tresari de parcă stai pe ace. Cadrele îți amplifică senzația de înghesuială, parcă te fac să-ți pierzi respirația, ai impresia că sfârșitul lumii e de fapt în buncăr, nu afară, unde cerul e în continuare albastru. Acțiunea evoluează într-un ritm neregulat, care te lasă să te liniștești puțin ca apoi să te lase cu gura căscată când vezi ditamai surpriza. Mi-a plăcut enorm senzația pe care am avut-o pe durata filmului, că împart „celula” cu Michelle.
Actorii sunt și ei extraordinari – Mary Elizabeth Winstead (Scott Pilgrim vs. The World) e briliantă, nu se încadrează deloc în tipologia de gâscă speriată care se fâțâie de colo colo și se plânge că e ținută închisă. E isteață, creativă, are curaj și putere deși e firavă, iar spre final se pare că are chiar și oportunitatea de a-și confrunta demonii. Doar văzând filmul veți vedea ce a reușit Michelle să facă. John Goodman m-a speriat rău, deși personajul e destul de greu de descifrat, cel puțin la început, m-a șocat cât de bine l-a prins rolul, când eu îl știam doar din comedii. John Gallagher Jr. e și el o piesă foarte importantă în puzzle, echilibrul dintre cei 3 e foarte fragil și e nevoie doar de-o scânteie…
Culmea, mi se pare că finalul, deși respectă categoria în care e inclus filmul și îndeplinește indiciile de „foreshadowing” de pe parcurs, a stricat cumva atmosfera. Da, bine, apare și pe poster, dar tensiunea în buncăr e atât de copleșitoare și poveștile celor 3 se intersectează atât de frumos, nici nu te mai interesează ce te așteaptă afară atât de mult. Filmul e un thriller psihologic foarte bun, până spre final tu ești aruncat dintr-o parte în alta și-ți schimbi constant opiniile referitoare la motivațiile celor 3 personaje. 3 oameni închiși într-un buncăr constituie o poveste destul de bună cât să elimine elementul de legătură între filmul de față și Cloverfield. Cred că era mai bine dacă s-ar fi insistat mai mult pe el, să iasă mai bine combinația de genuri, dar așa, pot doar să spun că aveam cel puțin 2 alte idei la care m-aș fi putut aștepta și care mi s-ar fi părut mie potrivite. Am citit că există posibilitatea unor continuări care să lege filmele între ele, așa că nu mai intru în detalii, înțeleg că aceasta e ideea de bază de la care a plecat filmul, dar triunghiul din buncăr e mult mai interesant, speram doar titlul și contextul vag să fie împrumutate, atât. În plus, un fir narativ foarte special este complet abandonat și finalul parcă îi dă prea multă dreptate lui Howard și el nu o merită neapărat. Recomand filmul mai ales celor care au văzut Cloverfield pentru că e posibil ca ei să înțeleagă mai bine toată acțiunea. Oricum ar fi însă, tot e bun să dați o fugă pe 8 aprilie să vedeți noua producție marca JJ Abrams, un thriller extrem de intens adus în România de RO IMAGE 2000!
