12 ani de sclavie

0

Sclavie. Toată lumea știe ce înseamnă cuvântul și totuși, puțini îi percep adevărata dimensiune. E de înțeles, un asemenea concept pare ireal, e greu pentru mine, care trăiesc în secolul XXI, chipurile al democrației, să accept ca fiind adevărată o asemenea poveste. E ca un basm dintr-acela scris de Hans Christian Anderson, dar cu finalul sumbru și înfricoșător, nu schimbat pentru binele copiilor. A fost un vis urât din care oamenii au reușit să se trezească la timp, înainte de a-și pierde valorile și principiile; dar până la acel moment, au fost mii și mii de cazuri de oameni nefericiți, schingiuiți, maltratați, cumpărați ca niște vite și tratați mai rău de-atât, doar pentru că pigmentul pielii era mai întunecat decât al stăpânilor. Și e ironic, pentru că tocmai albii aveau sufletele la fel de negre ca pielea celor pe care nu suportau să-i vadă.

0

Despre un asemenea caz e vorba și în film, o poveste despre luptă, durere și (ne)dreptate, despre felul în care viața îți poate fi furată și numele smuls cu bătaia din minte, cu scopul de a rămâne un anonim printre mulțimea de negri fără identitate. Iar ceea ce face povestea aceasta și mai tristă și frapantă este faptul că-i inspirată din fapte reale. Se pare că mizeria unor oameni nu are limite și îngustimea unor minți poate nenoroci o viață în câteva momente.

4

A luat 3 Oscar-uri și un Golden Globes, pentru cel mai bun film, cea mai bună actriță în rol secundar și cel mai bun scenariu adaptat. Nu mă pot pronunța și să spun dacă a fost cel mai bun film, în opinia mea, pentru că nu le-am văzut pe toate cele care au fost nominalizate. Dar pot să spun că e o producție emoționantă, pe care o judeci cu sufletul, o poveste dureroasă care nu te lasă să uiți că omul a avut și perioade de orbire completă, nefiind în stare să-i judece pe ceilalți ca pe egali, indiferent de culoare. Pe mine mă atrag mereu filmele ce ating acest subiect pentru că mă aduc cu picioarele pe pământ, dar îmi dau și speranțe, iluzii că omul va ști mereu s-o scoată la capăt și va alege calea cea dreaptă. Nu dreaptă în sensul matematic, nici biblic, ci aceea care le va oferi oportunități tuturor, fără a ține cont de religie, sex, culoare. Aș fi foarte curioasă să citesc cartea după care s-a făcut acest film, pentru că adaptarea e foarte reușită și merită vizionată de oricine. Steve McQueen și John Ridley au făcut o treabă tare bună.

6

Solomon Northup poate fi perceput ca un exemplu de stoicism și speranță ce nu piere, de curaj și putere. Putere de a îndura, de a aștepta, de a nu dispera, în vederea unui viitor mai bun; căci pentru el a fost mai greu decât pentru mulți alții, pentru că el gustase libertatea înainte de-a intra în contact cu veninul captivității. Nu doar povestea ține cinefilul ca pe jar, ci și acting-ul de calitate: Chiwetel Ejiofor (Solomon), Benedict Cumberbatch (Ford), Michael Fassbender (Edwin Epps),  Sarah Paulson (Mistress Epps), Lupita Nyong’o (Patsey) și Brad Pitt (Bass) sunt cei care duc greul și dau viață unor personaje credibile, pe care ajungi să le iubești, să le compătimești sau să le urăști și să le dorești moartea.

3

Deși Lupita e cea care a luat Oscar-ul pentru un rol neașteptat de bun, ținând cont de lipsa ei de experiență, mie mi-a (dis)plăcut foarte mult Michael Fassbender – mi-a trezit sentimente contradictorii, a fost atât de bun în a fi rău, încât l-am urât de la început până la sfârșit. Brad Pitt și Benedict Cumberbatch m-au cucerit imediat, deși aparițiile lor scurte n-au putut da măsura întregului lor talent, asta pentru că personajele lor erau pozitive, singurele raze de lumină din viața bietului Solomon. Mi-a plăcut mult și Ejiofor, dar nu mi s-a părut că trecerea anilor a fost prea vizibilă, chipul lui rămânând aproape identic de la un capăt la altul. Aici nu e vina lui, ci a celor de la machiaj, care doar în ultimele 10 minute și-au dat seama că o asemenea corvoadă pentru un om ce fusese liber i-ar fi adus multe riduri și fire albe de-a lungul celor 12 ani de sclavie. Au fost însă mult mai atenți în ceea ce privește oribilele scene în care Lupita și alți negri sunt biciuiți, urmele lăsate în carne de atâta cruzime fiind îngrozitor de credibile. La fel și suferința pictată de lacrimile ce curg nestăvilit pe obrajii istoviți.

Nu uita sa citesti

Free Guy

The Suicide Squad

1

Per total însă, mi-a plăcut să urmăresc 12 years a slave, pentru lecția oferită și pentru ideea pe care s-a clădit povestea, aceea de pierdere și recuperare a identității, de luptă tacită și păstrare a speranței. Dar parcă ceva i-a lipsit, acel ceva care să-l facă cel mai bun film din 2013, dar fiecare judecă subiectiv și are dreptul la propriile preferințe. Doar că Academia ar trebui să fie nițel mai obiectivă și să judece întregul ansamblu al filmului, nu să aleagă mai mereu pe criterii istorice sau politice.

5

Coloana sonoră mi s-a părut mie neîndreptățită, Hans Zimmer face o treabă nemaipomenită, din nou, reușind să pună pe note ecourile unui suflet chinuit. Eu fiind și o fană declarată a acestui om responsabil pentru atâtea coloane sonore superbe (Pearl Harbor, Iron Man, August Rush, The Dark Knight, The Prestige), nu pot să nu consider acest soundtrack demn de multe aplauze. Vă las aici doar una din piesele în care vioara vă va face să uitați de lume pentru câteva secunde și să simțiți, inconștient, povestea ce se ascunde în spatele acestei melodii.

[review]

[rwp-review id=”0″]

 

Ti-a placut articolul?
Inscrie-te la newsletter si noi iti trimitem toate noutatile saptamanal.
I agree to have my personal information transfered to MailChimp ( more information )

Postează un comentariu

avatar