De Ziua Copilului s-a lansat în România Proiectul Florida, un film independent regizat de Sean Baker. Probabil au contribuit și atmosfera din sala de cinema, și compania, cert este că nu mă mai distrasem așa de bine de la Deadpool încoace. Deși e încadrat la genul dramă, am râs la filmul ăsta cu gura până la urechi. Asta în prima jumătate a poveștii, când aventurile lui Moonie nu sunt umbrite de nimic. Moonie (Brooklynn Prince), o fetiță precoce de șase ani, își petrece vara făcând pozne cu amicii săi, Scooty și Jancey. Cu cât fac mai multe trăsnăi, cu atât te gândești, cu teamă, că părinții lor sunt niște iresponsabili fără pic de educație sau interes pentru progeniturile obraznice.
Nu trece mult și faci cunoștință și cu mama lui Moonie, Halley (Bria Vinaite), iar temerile tale ți se adeveresc. Tânără și mereu veselă, Halley pare să nu facă nimic decât să stea și să fumeze în pat toată ziua. Cu toate acestea, ea și Moonie au o legătură strânsă și se distrează mereu când încearcă să facă bani pentru chirie. Locuind într-un motel care arată a cămin pentru nefamiliști, Moonie și Halley îți oferă două perspective. Poți să privești situația lor din prisma fetiței, care se bucură de prietenii ei și de libertatea de a zburda ca un ied, sau din cea a mamei. O perspectivă tristă și singuratică, așa cum par, în sufletele lor, toate personajele adulte din film. Odată ajunse la maturitate, doar bucuria molipsitoare a copiilor le mai salvează de rutina nimicitoare a vieții.
Candoarea cu care privește Moonie viața te face să te bucuri pentru ea, îți dorești să rămână fericită și să nu-și dea seama de pericolele care o pândesc în realitatea ei tristă. Poate de aia am preferat să mă păcălesc până la final, sperând că inevitabilul va fi, totuși, evitat ca prin miracol. Brooklynn Prince are o prestație de milioane, mi-a amintit de Jacob Tremblay și personajul său din Room. Diferența majoră între ei este că Moonie nu pare conștientă de ce se întâmplă cu ea. E atât de lipsită de griji, încât pare o prințesă nemuritoare în camera ei amărâtă și plină de ambalaje vechi. Singurul care reușește să o mai eclipseze din când în când e Bobby (Willem Dafoe), figura paternă și pentru ea, și pentru mama ei. Scena cu el și pedofilul e preferata mea din tot filmul.
Coloana sonoră ajută foarte mult desfășurarea poveștii, fiind plină de piese neașteptate pe care le fredonezi și la o săptămână după film. Cadrele sunt uluitoare, pline de culori vii, care-ți fură ochii. Parcă vezi totul prin ochii lui Moonie, cu aceeași uimire și aceeași surpriză în fața imensității lumii din jur. Doar la final se schimbă tehnica, camera joacă în mână și cadrele tremură, de parcă realitatea a prins din urmă ficțiunea. Proiectul Florida e o dramă plină de umor, jucată excepțional de un actor mare și două actrițe care vor fi mari dacă o țin tot așa. Între atâtea filme cu supereroi, dinozauri și altele, ne prinde bine să mai vedem și câte o poveste simplă, dar la fel de extraordinară, despre viața de zi cu zi a celor care trăiesc, cu adevărat, printre noi.
Postează un comentariu