300, Eroii de la Termopile

                300 – Eroii de la Termopile este un film realizat în 2006, adaptat după nuvela grafică având același nume a lui Frank Miller, o evocare ficțională a bătăliei de la Termopile. Filmul a fost regizat de Zack Snyder (Man of Steel, Sucker Punch, Legend of the guardians: The Owls of Ga’Hoole), în vreme ce Miller a fost producător executiv și consultant. 300 este o dramă istorică, a cărei acţiune este plasată în timpul războiului greco-persan, respectiv în 480 înainte de Hristos, în timpul bătăliei de la Termopile. Filmul are în centru figura eroului antic, întruchipat de regele spartan Leonidas.

1

                Când Leonidas s-a născut, el a fost cercetat de toţi spartanii. Dacă ar fi fost mic, slab, bolnăvicios, diform, ar fi fost îndepărtat. Din clipa în care a putut sta în picioare, el a primit botezul focului în luptă. Învăţat să nu se retragă niciodată, să nu se predea… Învăţat că moartea pe câmpul de luptă în slujba Spartei era cea mai mare onoare pe care o putea obţine în viaţă. La vârsta de 7 ani, aşa cum era obiceiul în Sparta, băiatul era luat de lângă mama lui şi aruncat într-o lume a violenţei. El era produsul a 300 de ani de istorie a societăţii spartane, care a creat cei mai buni soldaţi pe care i-a cunoscut vreodată lumea. Agogia, cum era numită, forţează băiatul să lupte. Îl înfometează, îl obligă să lupte şi, la nevoie, să ucidă. Băiatul era pedepsit cu nuia şi bici şi învăţat să nu arate durere şi milă. Încercat tot timpul, aruncat în sălbăticie. Lăsat să înfrunte prin propriile forţe furia naturii. Era iniţierea lui, timpul petrecut în sălbăticie, pentru că se va întoarce la oamenii lui ca spartan sau deloc.

2

                Un sol de pace persan îi propune pace lui Leonidas, Trebuie să se predea pentru a cruţa vieţile spartanilor. Bineînţeles, Leonidas nu e de acord pentru că: „This is Sparta!”. Leonidas a mers la efori, preoţi ai vechilor zei, pentru a cere aprobare să meargă la război. Aceştia erau mai mult animale decât oameni. Animale pe care chiar şi Leonidas trebuia să le mituiască şi de care să se roage.Pentru că niciun rege spartan nu plecase la război fără binecuvântarea eforilor. Aceştia nu vor să-şi dea aprobarea, deoarece Sparta nu poartă războaie de Carneia.

3

                Dar vor asculta Oracolul. Preoţi bătrâni şi bolnavi… Rămăşiţe ticăloase ale unor vremuri dinaintea ridicării Spartei din întuneric, rămăşiţe ale unei tradiţii prosteşti. O tradiţie pe care nici măcar marele Leonidas nu o putea sfida, pentru că trebuia să respecte cuvântul eforilor. Asta era legea! Şi niciun spartan, ostaş sau cetăţean, bărbat sau femei, sclav sau rege, nu e mai presus de lege! Eforii aleg cele mai frumoase fete ale Spartei pentru a trăi printre ei, ca Oracoli. Frumuseţea este şi blestemul lor, pentru că nemernicii bătrâni au nevoi, ca orice alt bărbat, iar sufletul lor e negru ca iadul. Răspunsul Oraclului? „Rugaţi-vă la vânturi. Sparta va cădea. Toată Grecia va cădea! Nu vă încredeţi în oameni! Cinstiţi-vă zeii! Cinstiţi Carneia! ”

4

                Fiind conştient că Sparta va arde şi că toţi spartanii vor fi prizonierii perşilor, regele Leonidas împreună cu o armată formată din 300 de oameni pornește la luptă împotriva armatei persane invadatoare, de mai bine de 1 milion de soldaţi, condusă de „Împăratul Divin” persan, Xerxes. Pe măsură ce lupta se dezlănţuie, regina Gorgo încearcă să obţină sprijin în Sparta pentru soţul său. Legenda spune că valoarea, curajul şi spiritul lor de sacrificiu a inspirat întreaga Grecie să se unească împotriva inamicilor persani, acţiune ce a condus la începuturile democraţiei.

5

                Actorii care interpretează acești eroi sunt:

Gerard Butler în rolul Regelui Leonidas, regele Spartei;

leonidas

Lena Headey (Game of Thrones) – Regina Gorgo, regina Spartei;

gorgo

Dominic West – Theron, un politician spartan corupt;

theron

David Wenham – Dilios, soldat spartan și naratorul filmului;

Dilios

Vincent Regan – Căpitanul Artemis, prieten și căpitan al lui Leonidas;

Artemis

Tom Wisdom – Astinos, fiul cel mai mic al căpitanului Artemis;

Astinos

Andrew Pleavin – Daxos, soldat arcadian;

Nu uita sa citesti

A Minecraft Movie

Mickey 17

Related Posts

daxos

Andrew Tiernan – Ephialtes, un paria spartan diform;

Ephialtes

Rodrigo Santoro – Regele Xerxes, regele Persiei;

xerxes

Michael Fassbender – Stelios, soldat spartan tânăr, spiritual și războinic de temut.

stelios

                300 s-a filmat timp de 60 de zile într-un hangar, folosind un buget de 60 de milioane de dolari. Snyder a filmat la Icestorm Studios din Montreal folosind ecrane de fundal albastre. Butler a declarat că, deși nu s-a simțit constrâns de indicațiile regizorale ale lui Snyder, fidelitatea față de linia trasată de benzile desenate a impus anumite limitări asupra prestației sale. Wenham, la rândul său, a spus că au existat momente când Snyder a dorit să surprindă întocmai anumite imagini emblematice ale benzii desenate alături de momente în care a acordat actorilor libertatea „de a explora limitele și lumea impuse”. Headey a povestit, legat de experiența sa cu ecranele albastre, că „este foarte ciudat și, emoțional, nu are nimic din ceea ce ar trebui ca să te conecteze de la distanță cu un alt actor”. O singură scenă, cea în care caii traversează ținutul, a fost filmată în aer liber. Filmările au mai presupus și un intens efort fizic din partea actorilor, Butler rupându-și tendonul unui braț și suferind o entorsă ușoară.

blue

                300 – Eroii de la Termopile este un film care vă va captiva vizual, iar scenele de luptă au fost filmate fiind folosită tehnica slow motion (mișcarea cu încetinitorul). 300 a fost nominalizat la 10 secțiuni ale Premiilor Saturn: film, regie, rol principal masculin, costume, machiaj, muzică, efecte speciale, rol secundar, rol principal feminin și scenariu, câștigând premiile pentru cel mai bun regizor și cel mai bun film de acțiune/aventură/thriller.

6

                Ca acureteţe istorică, 300 este criticat. Spartanilor le era interzis să poarte barbă sau mustață, dar filmul îl portretizează pe Leonidas purtând barbă, la fel ca mulți dintre luptătorii din suita sa. Touraj Daryaee, profesor de istorie iraniană și specialist în lumea persană la Universitatea din California, Irvine, critică utilizarea în film a surselor clasice, scriind: „Unele pasaje din autorii clasici Eschil, Diodorus, Herodot și Plutarh sunt revărsate în film pentru a-i da acestuia o aromă de autenticitate. Eschil a devenit o sursă majoră când în film este narată bătălia cu «turmele de monștri umani» ai perșilor. Mărturiile lui Diodorus despre valorile grecilor în conservarea propriei libertăți sunt inserate în film, dar mențiunile sale despre valorile persane sunt omise. Numerele fanteziste ale lui Herodot sunt folosite pentru a popula armata persană iar relatările lui Plutarh despre femeile grece, în special despre cele spartane, sunt inserate greșit în dialogul dintre „misoginul” ambasador persan și regele spartan. Sursele clasice sunt folosite în mod cert dar exact acolo unde nu trebuie sau destul de naiv. Atenienii luptau în bătălia de pe mare în timpul ăsta”.

7

                Coloana sonoră este superbă, însă partitura a declanșat anumite controverse în comunitatea compozitorilor de film, acumulând critici pentru similitudinile sale izbitoare cu câteva coloane sonore ale unor filme de dată apropiată, incluzând aici opera lui James Horner și Gabriel Yared din Troia. S-a spus că împrumutul cel mai mare ar proveni din partitural ui Elliot Goldenthal din 1999 pentru filmul Titus. „Remember Us” al lui 300 este parțial identic cu „Finale” din Titus, iar „Returns a King” este similar replicii „Victorius Titus”. Cei de la Warner Bros. Pictures au făcut o declarație oficială în urma acestor acuze: „… un număr de fragmente din partitura filmului 300 a fost, fără cunoștința sau participarea noastră, derivat din compoziția muzicală a câștigătorului premiului Academiei – compozitorul Elliot Goldenthal – pentru Titus. Compania Warner Bros. Pictures are un mare respect și considerație pentru Elliot, colaborator de-al său mult timp, și ar fi bucuroasă să rezolve această problemă pe cale amiabilă.”

8

                Chiar dacă este inspirat sau nu din fapte reale, 300 este doar un film şi trebuie privit ca atare. Anul acesta s-a lansat şi 300: Rise of an Empire, care a fost foarte criticat de critici şi cinefili. Fiţi atenţi ce vă propun. Eu am văzut filmul a 8-a oară şi l-am revăzut şi înainte să merg la cinema să văd continuarea. Înainte de a o critica, chiar dacă v-a plăcut acest film, mai vizionaţi-le încă o dată unul după altul şi veţi vedea că partea a 2-a este chiar mai bună decât acest film. Şi mie mi-a plăcut la nebunie când am văzut acest film în 2006, dar revăzându-l nu mi s-a mai părut aşa de extraordinar.

9

                Cum v-am obişnuit, vă invit să urmăriţi trailer-ul acestui film:

                300 – Eroii de la Termopile s-a lansat şi la noi în format DVD şi blu-ray, iar pentru colecţionari s-a editat şi un pack cu cele 2 părţi pe DVD.

300

Cumpără DVD     Cumpără pack     Cumpără BD

 [review]

[rwp-review id=”0″]

Cmentariile sunt închise