“Aferim!”, regizat de Radu Jude, este propunerea României pentru o nominalizare la categoria “Cel mai bun film străin” a premiilor Oscar 2016, potrivit Mediafax.
Filmul “Aferim!” a fost ales să reprezinte România la premiile Oscar 2016 cu majoritatea voturilor membrilor juriului.
Reprezentanții CNC au declarat pentru Mediafax că juriul care a desemnat propunerea României pentru o nominalizare Oscar 2016 a fost format din Cristina Corciovescu, Magda Mihailescu, Ileana Barsan, Eugenia Voda, Irina Margareta Nistor, Mihai Fulger, Iulia Blaga si Dana Duma.
Acțiunea filmului “Aferim!” are loc în secolul al XIX-lea, în Țara Românească. Un zapciu (Teodor Corban) , însoțit de fiul său (Mihai Comănoiu) caută un rob fugar (Cuzin Toma).
Din distribuție fac parte: Teodor Corban, Mihai Comănoiu, Cuzin Toma, Alexandru Dabija, Luminița Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Alberto Dinache, Alexandru Bindea, Mihaela Sîrbu, Adina Cristescu, Șerban Pavlu, Gabriel Spahiu, Dan Nicolaescu.
Filmul a fost bine primit de critici, iar la Festivalul de la Berlin, regizorul Radu Jude a primit Ursul de Argint.