Clopoțica și Legenda Bestiei de Nicăieri, titlu original Tinker Bell and the Legend of the NeverBeast, e a 6-a parte din seria Clopoţica. Nu ştiu cum se face, dar încep cu recenzia ultimei părţi. Ar fi trebuit să încep şi eu cu începutul, dar… Primele 5 le-am văzut şi le am şi la colecţie originale şi cu această ocazie ţin să le mulţumesc celor de la Pro Video pentru filmul pe DVD. Astfel am completat seria şi pot să vă spun că această animaţie şi a 4-a din serie sunt cele mai antrenante. Pentru cei care nu ştiu primele 5 animaţii cu Clopoţica le voi enumera: Clopoţica (2008), Clopoţica şi comoara pierdută (2009), Clopoţica şi aventurile ei în lumea oamenilor (2010), Clopoţica şi secretul aripilor (2012) şi Clopoţica şi zâna pirat (2014). Din păcate, nu am vizionat această animație la cinema pentru că a rulat dublată în limba română. Regretul meu e că nu am văzut-o 3D. Clopoțica și Legenda Bestiei de Nicăieri a fost regizat de Steve Loter după un scenariu scris de Tom Rodgers.
Faunei, zâna animalelor, nu îi e teamă să încalce regulile pentru a ajuta un animal în dificultate. Aşa şi începe animaţia… Noaptea trece o comenă prin Valea Ielelor, iar dimineaţa, Fauna încearcă să salveze un pui de şoim pe nume Hannah. Problema e că şoimii se hrănesc cu zâne, dar acesta fiind doar pui, deduceţi voi. Problema e ce se va întâmpla dacă vor afla cercetaşii conduși de zâna de Nyx. Bineînţeles că…
Noua poveste explorează mitul antic al unei creaturi de legendă, al cărei răcnet îndepărtat îi aprinde curiozitatea Faunei. Fauna se împrieteneşte cu o creatură imensă şi misterioasă cunoscută drept Bestia de Nicăieri.
Cometa care a trecut prin Valea Ielelor a mai trecut pe acolo şi în trecut. În urmă cu 972 de ani. Şi de fiecare dată când trece, trezeşte creatura, numită Bestia de Nicăieri. După ce cometa o trezeşte din hibernare, ea începe să construiască. Patru turnuri de piatră, câte unul în fiecare anotimp din Valea Ielelor. Nori verzi vor umple cerul, iar creatura se transformă. Apoi, o furtună de fulgere foarte puternică mistuie toată Valea Ielelor. Dar chiar aşa să fie?!
În vreme ce Clopoţica şi prietenele sale nu sunt foarte convinse în legătură cu prezenţa aceasta înfricoşătoare în Valea Ielelor, echipa de elită a Zânelor Protectoare pornește într-o misiune de capturare a monstrului, înainte ca acesta să le distrugă casele. Fauna trebuie să-şi asculte instinctul şi să aibă încredere în inima ei, dacă speră să le aibă alături pe prietenele sale pentru a o salva pe Bestia de Nicăieri.
Din păcate, Clopoţica în această animaţie va fi pe plan secund, chiar dacă animaţia se numeşte Clopoțica și Legenda Bestiei de Nicăieri. În rolulrile principale vor fi Bestia de Nicăieri şi Fauna. Şi nu am nici cel mai mic regret că se întâmplă asta. Îmi pare rău că nu apare Zâna Zarina care a fost introdusă în a 5-a animaţie, aceasta fiind zâna prafului magic.
Fauna (voce Ginnifer Goodwin) e zâna animalelor. E ştrengară, curajoasă şi nu ar lăsa niciun animal la greu, ea iubindu-le necondiţionat. Însă, câteodată, ea acţionează prea impulsiv, când ar trebui să gândească şi cu capul, nu doar cu inima;
Clopoţica (voce Mae Whitman) e zâna meseriaşă cunoscută şi sub numele de Zâna ulcelelor. Ea e încăpăţânată şi foarte loială prietenlor ei;
Nyx (voce Rosario Dawson) e şefa cercetaşelor. Ea crede că Bestia de Nicăieri e un pericol pentru Valea Ielelor şi va face tot posibilul să o prindă;
Boare Argintie (voce Lucy Liu) cunoscută sub numele de Silvermist, e Zâna apei. E simpatică şi naivă şi e întotdeauna gata să asculte nevoile unei zâne prietene;
Iridessa (voce Raven-Symoné) e Zâna luminii. Deşi e cea mai optimistă dintre zâne, privind partea frumoasă a lucrurilor, nu se poate abţine să nu fie îngrijorată;
Rosetta (voce Megan Hilty) e zâna grădinii. E dulce şi fermecătoare, dând întotdeauna sfaturi bune;
Vidia (voce Pamela Adlon) e specialista în zbor rapid. E ce mai rapidă dintre toate zânele. E tot timpul directă şi uşor ironică;
Bestia de Nicăieri, al cărei nume dat de Fauna, e Gruff (Morocănosul). El e imens şi cu ochii verzi strălucitori, e imposibil să nu-l îndrăgiţi.
În versiunea dublată a filmului, vocile personajelor sunt date de actori români, printre care: Aylin Cadîr (Clopoţica), Alexandra Badea (Fauna), Andreea Bibiri (Nyx) şi Cătălina Mustaţă (Regina Clarion). Nu-mi place deloc cum e dublat, dar dublajul nu e pentru „călăi” ca mine, ci pentru copiii până în 10 ani. Cei peste 10 ani din punctul meu de vedere pot să citească. Doar așa vor învăța engleză.
Compasiunea Faunei reprezintă „sufletul” poveştii. Ea nu trebui doar să-şi înfrunte propria teamă, când vine vorba despre creatura monstruoasă, ci trebuie să găsească un mod de a-i ajuta pe alţii să vadă ce vede ea şi să-i înveţe să gândească şi ei cu inima. Clopoțica și Legenda Bestiei de Nicăieri e o animaţie plină de acţiune şi aventuri pe care e imposibil să nu o îndrăgiţi.
Clopoțica şi Legenda Bestiei de Nicăieri s-a lansat în România pe DVD şi e disponibil în toate magazinele de specialitate.
[review]
[rwp-review id=”0″]















