Drumul spre Pierzanie, calea spre mântuire

                Drumul spre Pierzanie, titlu original Road to Perdition e al doilea film regizat de Sam Mendes (American Beauty a fost primul). Scenariul a fost adaptat de David Self după romanul cu acelaşi nume scris de Max Allan Collin. E un film de referinţă, pentru că e un film cu gangsteri, a cărui acţiune are loc în 1931 în timpul marii crize economice. Acest film mi-a adus aminte de trilogia Naşul. În plus, e ultimul rol pentru marele ecran al legendarului Paul Newman.

Drumul spre Pierzanie

                Se spun multe despre Michael Sullivan. Unii spun că a fost un om cumsecade. Alţii spun că nu era bun de nimic. Cum e va râmâne la atitudinea voastră după ce veţi viziona acest film. Dar despre ce e vorba în acest film cu gangsteri?

Drumul spre Pierzanie

                Doi tați: Michael Sullivan şi John Rooney. Doi fii: Michael Sullivan Jr. şi Connor Rooney, ambii încercând din răsputeri să obţină favorurile taţilor lor. Gelozia și spiritul de competiţie îi pun în opoziție. După ce Michael Jr. e martor involuntar la o crimă, John Rooney îi ucide lui Sullivan soţia şi pe mezinul familiei, Peter.  Astfel, Michael devine dintr-un asasin plătit, o ţintă. Michael Sullivan şi fiul său rămas în viaţă pornesc într-o călătorie mânaţi de răzbunare. Acțiunea filmului se desfășoară într-un ritm destul de lent, dar încărcat de tensiune și dramatism.

Drumul spre Pierzanie

Tom Hanks e Michael Sullivan Sr., ucigaş plătit în slujba mafiei irlandeze din Chicago în perioada marii crize economice din ’30;

Michael Sullivan Sr.

Paul Newman e John Rooney, șeful lui Sullivan și cel care i-a fost un al doilea tată. Paul Newman a fost nominalizat atât la premiul Oscar cât şi la Globurile de Aur pentru cel mai bun rol secundar, dar din păcate nu a primit niciun premiu;

John

Tyler Hoechlin e Michael Sullivan Jr., care e martor involuntar la o crimă;

Michael Sullivan Jr.

Daniel Craig e Connor Rooney, fiul instabil şi violent al lui John Rooney. E foarte gelos pe afecţiunea pe care i-o poartă tatăl său lui Sullivan;

connor

Jennifer Jason Leigh e Annie Sullivan, soţia lui Michael Sullivan Sr.;

annie

Liam Aiken e Peter, mezinul familiei Sullivan;

peter

Nu uita sa citesti
Related Posts

Gentle Monster

Atlasul Universului

Stanley Tucci e influentul mafiot Frank Nitti, care a fost mâna dreaptă a lui Al Capone;

Frank Nitti

 Jude Law e Harlen Maguire, un fotograf care duce o viață dublă, fiind în același timp ucigaș plătit în slujba mafiei. Maguire obișnuieste să-și pozeze victimele după ce le-a ucis.

Harlen Maguire

                Cel mai important e mesajul pe care Michael încearcă să i-l transmită fiului său: nu trebuie să aleagă în viață drumul pe care l-a ales el, pentru că acest drum duce spre pierzanie. Sam Mendes spunea: „Michael este măcinat de regrete pentru faptul de a fi apucat-o pe acest drum, dar nu și le exprimă niciodată în mod clar. Dare se poate vedea din comportamentul său.”

Drumul spre Pierzanie

                Daniel Craig, pe care nu-l știam când am vizionat prima dată acest film, spunea: „Elementul cel mai important în legătură cu personajul meu este relația cu tatăl său. Connor a fost crescut în spiritul violenței și în dorința de a se face din el un om violent. Cu toate acestea, el este în umbra lui Michael Sullivan, pe care tatăl său îl consideră mai apt pentru a-i urma.”

Drumul spre Pierzanie

                Actorul debutant Tyler Hoechlin, în vârstă de 13 ani, explica: „Michael își iubește cu disperare tatăl și își dorește să stea cât mai mult în preajma lui. Deși se străduiește din răsputeri, nu reușește să-i câștige interesul exclusiv tatălui său. Până în ziua în care, după moartea violentă a mamei și a fratelui său, rămâne singurul supraviețuitor al familiei, în afară de tatăl său. Atunci, acesta din urmă realizează că fiul său este tot ce i-a rămas.”

Drumul spre Pierzanie

                Personajul Frank Nitti, interpretat de Stanley Tucci, e singurul personaj care a existat în realitate. Tucci explică: „Atât Rooney, cât și Sullivan îi cer ajutorul lui Nitti, ceea ce îl pune pe acesta într-o grea dilemă.”

Drumul spre Pierzanie

                Sam Mendes nu a regizat un film melodramatic, dar „duelul” dintre Newman și Hanks pe ploaie e absolut fascinant, like in a WESTERN. Doi actori cu o interpretare absolute GENIALĂ. Drumul spre Pierzanie a primit un premiu Oscar pentru cea mai bună imagine și alte 5 nominalizări la aceleași premii pentru: cea mai bună scenografie, cel mai bun sunet, cel mai bun mixaj sonor, cea mai bună coloană sonoră și cel mai bun actor într-un rol secundar. Nu înţeleg de ce nu a primit Tom Hanks o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun rol principal, dar în fine…

                Drumul spre Pierzanie s-a lansat în România pe DVD şi Blu-ray. Ca o paralelă… Filmul pe DVD costă 15 lei, iar pe Blu-ray costă doar 20 lei. Pe blu-ray filmul conține următoarele bonusuri: comentariul regizorului Sam Mendes, scene șterse, arataă și influența lui Conard Hall, O explorare în adâncime a lumii din Drumul spre pierzanie, cum s-a realizat Drumul spre pierzanie (bonus-urile nu sunt subtitrate în limba română).

Drumul spre Pierzanie

[review]

[rwp-review id=”0″]