În căutarea lui Dory, o călătorie de neuitat

               La 13 ani după În căutarea lui Nemo (Finding Nemo), Andrew Stanton revine cu continuarea acestei animații ca scenarist și regizor. După ce John Carter al lui Stanton a fost un fiasco la box office, acesta s-a reorientat spre În căutarea lui Dory (Finding Dory), care e o aventură ce explorează din nou adâncurile oceanelor. De obicei, continuările nu sunt la fel de reușite ca originalul, doar că această animație nu e doar o continuare, ci și un prequel. Chiar mi-a plăcut cum Stanton a jonglat cu trecutul și prezentul lui Dory. Am vizionat această animație ieri de la ora 14:00 în variantă subtitrată la Cinema Dacia Reșița. Înainte de această animație vă veți putea delecta cu un scurtmetraj intitulat Piper. Piper e un pui de pasăre din familia celor întâlnite pe malul apelor (Scolopacidae), care trebuie să înveţe să-şi depăşească teama de apă și să învețe să se hrănească. Pot să spun că acest scurt metraj mi-a plăcut la fel de mult cum mi-a plăcut În căutarea lui Dory. E unica şansă să vizionaţi această animaţie 3D şi subtitrată, pentru că în România se va lansa doar pe DVD (mai nou aşa lansează Disney animaţiile în România).

               La 1 an după ce peştele clovn Marlin a întâlnit-o pe uituca Dory, Marlin, Nemo şi Dory îşi trăiesc viaţa linştiţi în reciful de corali. Doar că Dory îşi aduce aminte momente din copilărie şi îşi aduce aminte că are părinţi. Imaginea părinţilor săi o determină pe Dory să înceapă o nemaipomenită călătorie în Ocean, urmată îndeaproape de foarte reticentul Marlin şi întotdeauna entuziastul Nemo. Doar că nu toată acţiunea se petrece în Ocean, ci o parte din acţiune se petrece şi în Institutul de Viaţă Marină, unde veţi recunoaşte vocea actriţei Sigourney Weaver. Îşi va reîntâlni Dory părinţii?! Veţi afla doar urmărind această aventură spectaculoasă la cinema.

Dory (voce Ellen DeGeneres) are de această dată propria sa aventură. La 1 an după aventura din În căutarea lui Nemo, Dory are amintiri cu părinţii ei. Astfel, porneşte într-o aventură subacvatică alături de Nemo (Hayden Rolence) şi Marlin (voce Albert Brooks) pentru a-i găsi pe Jenny şi Charlie;

Jenny (voce Diane Keaton) şi Charlie (voce Eugene Levy) sunt cei doi părinţi îngrijoraţi ai peştişorului albastru, pe care Dory încearcă să-i găsească;

Caracatiţa Hank (voce Ed O’Neill) e o caractiţă cu 7 tentacule, datorită unui incident din tinereţe, care trăieşte în Institutul de Viaţă Marină. Oare o va ajuta acesta pe Dory să-şi găsească părinţii?!;

Destiny (voce Kaitlin Olson) e un rechin ciocan care are probleme cu vederea şi e un pic nesigură deoarece se izbeşte de pereţii bazinului în care e ţinută. E o prietenă din copilărie a lui Dory;

Bailey (voce Ty Burell) e o balenă albă care are o problemă cu simţul ecolocaţiei. Sau cel puţin aşa crede;

Fluke (voce Idris Elba) şi Rudder (voce Dominic West) sunt 2 foci care-i ajută pe Marlin şi Nemo în aventura acestora de a o găsi pe Dory;

Becky (voce Torbin Bullock) e o pasăre cufundar prietenă cu cele 2 foci. Aceastta îi ajută pe eroii noştrii să ajungă în incinta Institutului de Viaţă Marină. E mai deşteaptă decât pare la prima vedere.

Au trecut 13 ani de la prima animaţie. În tot acest timp, tehnologia a avansat, flora şi fauna fiind redate mai în detaliu. La fel ca animaţia din 2003, În căutarea lui Dory redă acea atmosferă submarină şi oferă publicului sentimentul de confort pe care-l avem atunci când mergem vara la mare. Chiar şi apa e diferită având mai multe nuanţe de la mai verziu la mai albăstrui în funcţie de unde provine această apă: recif, ocean sau acvariu.

               Acţiunea începe în spaţiul familiar şi colorat al recifului, apoi acţiunea ne duce de-a lungul oceanului către coasta californiană pentru a se încheia la Institutul Marin. Faţă de animaţia anterioară cadrele sunt mai largi, sunt mai multe prim-planuri iar sentimentul oceanic e mult mai profund. Tehnologia a avut un rol foarte important în realizarea secvenţelor subacvatice. Să nu vorbesc de 3D, care e mult mai reuşit. Singurul lucru care nu mi-a plăcut a fost finalul care mi s-a părut puţin forţat. Dar e o animaţie care se adresează în general copiilor, nu „călăilor” care au peste 30 de ani.

               Cea mai mare provocarea pentru echipa care a relizat animaţia a fost redarea apei. Chris Chapman director de efecte speciale declară: „În filmul orginal era folosit un corp larg de apă, pe când în noul film sunt folosite mai multe corpuri mici de apă, de la căni mici la tancuri de apă.”. Andrew Stanton a completat: „Când te afli într-un acvariu mare cu apă reflexia e aparte, e de parcă apa ar sparge imaginea ei. Datorită tehnologiei am reușit să redăm reflexia într-un mod credibil”.

               Și de această dată de sunet s-a ocupat Thomas Newman. Coloana sonoră scoate în evidență momentele cheie ale animației (pierderea și căutarea familiei). Fondul sonor a fost asigurat de o orchestră formată din 83 de instrumentiști.

               E o animație care trebuie vizionată atât de cei mici cât și de cei mari. Eu vă recomand varianta subtitrată pentru că vocile originale nu se compară cu vocile dublate. Dublajul e pentru copiii care nu reușesc să citească destul de repede, până în 10 ani. Pentru a vedea diferența dintre limba originală și dublaj vă invit să urmăriți trailerul acestei animații în versiune:

i) subtitrată

ii) dublată

[review]