Charleston, o tragicomedie aparte

0

Luni a avut loc la Cinema Pro evenimentul de lansare a filmului Charleston în prezența echipei de producție și a distribuției. Charleston este un nou film românesc care a debutat la diverse festivaluri internaționale de film înainte să ajungă în cinematografele autohtone începând din 8 iunie. Este primul proiect de lungmentraj al regizorului Andrei Crețulescu și este deopotrivă o dramă și o comedie.

Frunți de afiș stau Șerban Pavlu (Umbre, Două Lozuri, Porterte în Pădure) și Radu Iacoban (Closer to the Moon) și nominalizarea pentru cel mai bun film (leopardul de aur) la festivalul de la Locarno.

Unii dintre cei care mă cunosc știu că mă uit destul de rar la filme românești deoarece sunt predispus să nu-mi placă, chiar și atunci când înțeleg de ce câte un anumit titlu este apreciat. Ocazional încerc să-mi îmbunătățesc relația cu producțiile cinematografice autohtone, să le mai ofer șanse. Poate că nu am văzut suficiente, poate nu sunt încă atât de destupat la minte pe cât pretind că aș fi deja pentru a le gusta la adevărata valoare. Așa că având onoarea să pot participa la gala de luni m-am dus chiar cu intenția de a mă mai obișnui cu producțiile artiștilor noștri. Mai ales că m-a atras afișul cu design plăcut și faptul că se află Șerban Pavlu în rolul principal – despre care vreau să înțeleg de ce am senzația că apare tot mai des pe ecranele mari și mici (nu prea sunt atent la scena producțiilor românești).

Recentul văduv Alexandru (Pavlu) își îneacă suferința în alcool și țigări zile în șir după moartea soției sale Ioana (Ana Ularu). Retras în suferință solitară, își evită prietenii și rudele, încercând să-și înăbușe sentimentele. În noaptea în care împlinește 42 de ani primește o vizită surpriză: un individ timid, cu numele său Sebastian (Radu Iacoban), se prezintă la ușa sa recunoscând că a fost iubitul soției sale în ultimele cinci luni. Iar de aici începe cu adevărat tragicomedia unsă cu umor unicat de la care plângi de râs și durere deopotrivă.

Secvența introductivă slab editată, amatoricește aș spune, cu scris negru pe fundal nepotrivit deja îmi oferea așteptări scăzute. Însă filmului nu i-a luat mai mult de 10 minute după aceea să-mi stârnească curiozitatea și starea de bine.

Chimia care se formează între Alexandru și Sebastian este delicioasă. Sebastian este mai tânăr, delicat și timid decât Alexandru, care este un tip cu care nu te joci și care nu te menajează nici măcar când ai mici greșeli de exprimare. Amantul Ioanei se află la Alex acasă cu cererea absurdă de a-l ajuta să treacă peste suferința de a-și pierde iubita, dorind totodată să-i cunoască mai bine viața și trecutul respectivei, și eventual să-și plângă unul altuia pe umăr. Cei doi trec prin situații comice pe parcurs ce, evervat, Alexandru îl târăște brutal (acceptând în cele din urmă să-l ajute) prin aspecte care au format viața Ioanei.

Nu te plictisești de glumele care sunt fie directe ca un pumn în gură fie strecurate cu subtilitate și delicatețe (cam ca diferențele dintre cei doi protagoniști) fiindcă adesea reușesc să te ia prin surprindere. Iar atunci când sunt previzibile, își au farmecul lor în context.

O constantă în filmele românești este realismul. Decorul și jocul actorilor sunt firești iar întâmplările, deși inedite, până la urmă cu totul plauzibile având în vedere natura umană. În Charleston Bucureștiul și țărmul Mării Negre par blocate într-o buclă temporală – deși știi că acțiunea se petrece în prezent, personajele au apartamente demodate și folosesc telefoane fixe cu roată. Să fi fost regizorul un nostalgic sau a inteționat să comunice și prin intermediul decorului?

Totuși există unele fire natative secundare care puteau să aibă mai mult efect dacă erau duse până la capăt. Ele îi conturează personajului principal câteva nuanțe însă pe de altă parte esența poveștii ar fi rămas aceeași în lipsa lor.

Finalul poveștii este aproape complet satisfăcător, în sensul în care cel puțin un element rămâne în pom. Exact cum mulți povestori români, fie ei regizori sau scenariști, au plăcerea de a lăsa finalul mult prea interpretabil, lipsit de indicii, iar dacă ghicești în cele din urmă ce înseamnă nu te simți prea câștigat.

afis charleston

Imaginea și coloana sonoră sunt de excepție, mai ales că muzica aleasă are momente în care ridică umorul și mai sus. Distribuția, în întregime, nu dezamăgește, toate personajele sunt credibile și apar cu un sens în toată nebunia. Iată că s-a întâplat să mă simt cu adevărat bine la un film românesc, să trec peste o parte din prejudecățile anterioare. Filmul lui Crețulescu este unul la care încă mă gândesc la câteva zile după ce l-am văzut.

Charleston nu este o comedie obișnuită, este un film aparte, cu scenariu imperfect dar în rest realizat cu succes, care merită încercat în acest weekend mai ales pentru a încuraja multiplexurile să distribuie producțiile românești un pic mai larg în program.

Ti-a placut articolul?
Inscrie-te la newsletter si noi iti trimitem toate noutatile saptamanal.
I agree to have my personal information transfered to MailChimp ( more information )

Postează un comentariu

avatar