“Coco”, o poveste despre familie, strămoşi şi amintiri

“Coco” este o animaţie 3D produsă de Pixar Animation Studios şi lansată de Walt Disney Pictures. Regia îi aparţine lui Lee Ulkrich, iar scenariul este scris de Ulkrich împreună cu Adrian Molina.

Am văzut “Coco” miercuri, la Cinema City Afi Cotroceni. Aşteptam cu nerăbdare noua animaţie produsă de Pixar. Încă de când am văzut primul trailer, am simţit că animaţia va fi specială, asemenea multor producţii semnate de Pixar.

“Coco” poartă numele unui personaj cheie al poveştii, nu o să vă spun despre cine este vorba, ca să nu vă stric surpriza. Povestea pe care ne-o oferă animaţia este despre familie, strămoşi, amintiri, despre cei care nu mai sunt printre noi, dar şi despre urmaşii lor. Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt prin care să descriu această producţie, acela ar fi: emoţie. Filmul de animaţie transmite multă emoţie, ne aminteşte de ciclul vieţii, de persoanele pe care le pierdem şi de faptul că viaţa merge mai departe. De asemenea, “Coco” vorbeşte despre vis, despre ceea ce ne dorim să realizăm, despre familia care, poate, nu înţelege că visul profesional sau personal al familiei nu este neapărat şi visul nostru.

Miguel este un băieţel de 12 ani care iubeşte muzica. El adoră să cânte la chitară şi visează în secret să devină un mare muzician, asemenea marelui Ernesto de la Cruz. Însă, el nu îndrăzneşte să îi spună familiei de visul său, căci muzica este un subiect interzis în casă. Din generaţie în generaţie, familia lui s-a dedicat unei afaceri cu încălţăminte, iar Miguel este nevoit să ducă mai departe tradiţia.

De Día de los Muertos, Miguel are o ceartă puternică cu rudele lui şi fuge de acasă, fiind convins că trebuie să îşi urmeze visul, chiar dacă acest lucru înseamnă să dezamăgească întreaga familie.

Miguel ajunge la cimitirul satului, unde este transportat în mod magic în lumea morţilor, iar acolo se întâlneşte cu rudele lui decedate. Cu ajutorul lui Hector, pe care îl întâlneşte în lumea celor care nu mai sunt, Miguel speră să îl vadă pe Ernesto de la Cruz. Ceea ce urmează este o serie de aventuri, răsturnări de situaţie, iar băieţelul de 12 ani va afla un adevăr la care nu se aştepta.

Cum faci ca imaginea unui schelet să arate prietenoasă? Fără îndoială, cei de la Pixar au avut de lucru până să creeze imaginea potrivită a celor din lumea celor care nu mai sunt. Povestea fiind inspirată din tradiţiile mexicane cu privire la Día de los Muertos, premisa neobişnuită a animaţiei este călătoria în lumea de dincolo, unde vedem schelete prietenoase, zâmbitoare, care cântă la chitară, pictează sau dansează. Lumea lor este ca cea a celor vii, însă nu ai cum să nu te întristezi când te gândeşti că fiecare dintre noi are persoane în acea lume, din care nu mai ai cum să te întorci.

Scenariul este solid, dialogul inteligent, povestea mizează pe emoţie, pe puterea de a ajunge la adevăr, de a-l accepta, de a învăţa din greşeli şi de a merge mai departe. La toate acestea, se adaugă o coloană sonoră aleasă cu atenţie, în care regăsim melodii în stilul mexican, cea mai specială fiind Remember Me. Piesa joacă un rol important, când vom afla de cine şi pentru cine a fost scrisă, vom lua parte la un moment emoţionant şi, totodată, puternic al poveştii.

Tema este complexă, prin intermediul lui Miguel vom afla de ce familia lui a scos muzica din viaţa lor, cum a ajuns să aibă o afacere cu pantofi şi ce rol are marele cântăreţ de la Cruz în toată această poveste. Pentru mine, “Coco” este animaţia anului 2017.

Fanii “Frozen” vor avea parte de o surpriză pentru că scurtmetrajul special de Crăciun, “Olaf’s Frozen Adventure”, rulează în deschiderea animaţiei Coco.

Distribuit de Cineforum, “Coco” a ajuns în cinematografe ieri, 24 noiembrie.