Jocul lui Ender şi Oblivon sunt cele mai bune SF-uri care le-am văzut în 2013. Jocul lui Ender a avut premiera în cinematografele noastre pe 1.11.2013. După cum spuneam, sunt în Germania la un prieten şi cum nu l-am mai văzut de anul trecut şi în România nu a apărut pe DVD şi blu-ray, m-am gândit să-l revăd. Mi-a plăcut la fel de mult chiar dacă l-am văzut cu subtitrare în engleză. Probabil mi-a plăcut pentru că eu am citit şi cartea. În timp ce citeam rândurile nu puteam să-mi imaginez cum această carte poate fi transpusă într-un film. Poate şi de aceea filmul a fost unul din cele mai aşteptate pentru mine în anul 2013. Sper ca Pro Video (de MEDIAPRO DISTRIBUTION a fost adus în cinematografe) să-l lanseze şi la noi pe blu-ray pentru că l-aş vrea la colecţie.
Îmi pare rău dar nu vă pot face să vedeţi filmul fără câteva spoilere:
Într-un viitor nu foarte îndepărtat omenirea este atacată de o specie extraterestră numită Formics. Aceştia lansează două invazii asupra Terrei, invazii respinse cu mari eforturi, prin sacrificarea eroică a comandantului Mazer Rackham, care a avut un moment de sclipire şi a tras cu armele în ceea ce era nava mamă a formicilor. În prezent, pământenii trăiesc cu ameninţarea unei noi invazii, fapt care duce la o solidarizare între superputerile de pe glob.
Acţiunea propriu zisă se desfăşoară în jurul şcolii de luptă create pentru antrenarea şi dezvoltarea copiilor talentaţi pentru a deveni viitori comandanţi ai flotei stelare.
Personajul principal, Andrew „Ender” Wiggin, este al treilea copil al unei familii, pe un pământ deja suprapopulat, unde fiecare familie nu poate avea decât 2 copii. El a fost ales pentru şcoala de luptă, în dauna fratelui său mai mare Peter, care a fost respins din academie pentru tendinţele sale violente.
Ender este pus în situaţia de a se descurca de unul singur, atât în faţa colegilor de şcoală care îl detestă, cât şi în faţa lui Peter, ale cărui ieşiri violente nu sunt temperate decât de către sora lor, Valentine şi singura persoană care-l iubeşte cu adevărat pe Ender.
Aruncat de la această vârstă într-o luptă pentru supravieţuire la academie, Ender este pus în faţa unor situaţii agresive şi nedrepte din partea antrenorilor săi şi în acelaşi timp lăsat să se descurce cu singurătatea şi distanţă faţă de sora sa.
Antrenamentele de la academie constau în jocuri de război ce devin din ce în ce mai tacticizate şi dificile pentru Ender, care devine treptat în ochii tuturor geniul militar capabil de a salva omenirea, noul Mazer Rackham. La scurt timp, Ender este trimis să-şi definitiveze antrenamentul la Şcoala de Comandă.
Singura problemă este că nimeni nu-şi dă seama cum comunică şi cum gândesc formicii. În schimb, Ender este singurul care-şi dă seama că formicii comunică telepatic şi acţionează ca un tot unitar.
Puştiul Ender este interpretat de Asa Butterfield. Singurul meu regret este că în film spectatorul nu ajunge să ţină la Ender la fel ca în carte. Regizorul Gavin Hood care este regizor şi co-scenarist alături de Orson Scott Card a pus foarte mult accent pe efectele speciale, nu pe sentimentele personajelor.
Mazer Rackham este interpretat magistral de Ben Kingsley. Petra este un personaj nou, care nu ţin minte să fi fost în carte. Ea este interpetată de Hailee Steinfled. A a mai jucat în remake-ul True grit regizat de fraţii Coen şi cel mai recent am văzut-o în 3 days to kill, jucând rolul fiicei personajului jucat de Kevin Kostner.
Superiorul lui Ender este colonelul Hyrum Graf interpretat de Harrison Ford, care revine la genul care l-a consacrat: science fiction. El este fostul Han Solo din seria Star Wars. Vestea bună este că îşi va relua rolul în Star Wars episodul 7.
O veţi mai recunoaşte pe Viola Davis, care o interpretează pe maiorul Gwen Anderson, psihologul care se ocupă de studenţi.
Îmi pare rău că nu s-a pus accent pe cea mai importantă scenă din carte. Ender spune la un moment dat: Ca să-ţi învingi duşmanul trebuie să-l cunoşti îndeaprope, iar când ajungi să-l cunoşti astfel nu ai cum să nu-l iubeşti cum se iubeşte pe sine. În rest totul este irelevant.
Sigurul meu regret este că filmul nu se ridică la nivelul cărţii. Dar de obicei aşa se întâmplă, ecranizarea unui roman e mai slabă decât romanul. Oricum este un film care nu trebuie ratat de fanii genului SF. Chiar dacă filmul nu se ridică la nivelul cărţii eu tot l-aş vrea la colecţie.
În cronica Divergent am spus la un moment că scenele de luptă mi se par desprinse din Jocul lui Ender. Sunt foarte curios dacă îmi veţi dreptate.
În continuare vă invit să urmăriţi trailer-ul subtitrat al filmului, trailer care face mai mult decât recenzia făcută mai sus:
[review]
[rwp-review id=”0″]
Cmentariile sunt închise