Am văzut filmul la cinematograf, dar din păcate nu l-am mai văzut de 2 ani. Am avut ocazia să-l revăd deoarece mi l-am cumpărat pe blu-ray. Filmul a fost lansat la noi de Empire film.
După cum ştiţi, în anul 2012, au avut premiera la cinema 2 filme cu Albă ca Zăpada, Mirror, mirror şi Snow White and the Hunstman. Este imposibil ca cele două filme să nu fie comparate. La fel cum în acest an vor fi comparate The legend of Hercules, care l-a avut în rolul lui Hercules pe Kellan Lutz şi Hercules în care rolul lui Hercules va fi jucat de Dwayne „The Rock”Johnson.
Mirror, mirror este un film de Tarsem Singh, care a regizat o poveste într-o manieră proprie, muzicală şi plină de culoare (ca un film Indian). Din punctul meu de vedere, acestă ecranizare este cea mai slabă. În acest film, Albă ca Zăpada este jucată de Lily Collins, vrăjitoarea este jucată de Julia Roberts şi pe prinţ îl joacă Armie Hammer. Din punctul meu de vedere, acesta este un film pentru copii.
Eu prefer Snow White and the Hunstman, regizat de Rupert Sandres. Este o variantă mult mai serioasă. Sanders, a schimbat firul narativ al poveştii în câteva puncte cruciale, transformând intriga în ceva mai picant şi mai pământean. Probabil vă întrebaţi despre ce este vorba în această versiune?
Snow White and the Hunstman este o nouă abordare a basmului clasic, care îi oferă un rol mai extins Vânătorului. În basm, Regina cea Rea îi ordonă acestuia să o ducă pe Albă ca Zăpada în pădure şi să o omoare, dar Vânătorul o eliberează. În noua abordare a basmului, Vânătorul nu ia această atitudine din dragoste. În schimb, in filmul lui Rupert Sanders, acesta acţionează mai mult ca un mentor, învăţând-o pe Albă ca Zăpada să se lupte şi să supravieţuiască.
Povestea binecunoscută primeşte, după cum spuneam, câteva schimbări importante, una dintre ele constâmd într-un triunghi amoros ataşat personajului Albă ca Zăpada (Vânător şi William). În acest film, Albă ca Zăpada este interpretată de Kristen Stewart, starul seriei Twilight.
William este prietenul din copilărie, trăsături fine, arcaş fără egal şi este interpetat de Sam Clafin.
Vânătorul? Este nimeni altul decât Chris Hemsworth, starul filmului cu super eroi Thor. În acest film în loc de ciocan are un topor cu care distruge tot ce întâlneşte în cale. El este exact opusul lui William: o prezenţă recentă în viaţa Albei ca Zăpada, un macho încruntat, aspru şi neînfricat în lupta corp la corp. De departe, este cel mai plăcut şi simpatic personaj. Chris face un rol foarte bun, fiind de o masculinitate intimidantă, tandră şi protectoare.
Cei doi băieţi nu ajung să lupte pentru Albă ca Zăpada. Ei rezolvă disputa cavalereşte, prin proba sărutului din poveste.
Personajul care trebuie apreciat este Vrăjitoarea cea Rea, Ravenna, interpretată magistral de Charlize Theron. De această dată, faţă de povestea pe care o ştim cu toţii, care se bazează pe Albă ca Zăpada, acest film se concentrează pe Ravenna. Vedem punctul ei de vedere şi de ce a devenit rea. Charlize Theron este superbă ca întotdeauna. Cinstit vorbind, este un pic „prea” superbă. O depășește pe Kristen Stewart, care ar fi trebuit să fie, teoretic, mult mai frumoasă decât ea. Dar ținând cont de logica poveștii și de felul în care filmul a mizat pe ideea de „frumuseţe interioară“… Oricum, orice actriţă ar fi fost aleasă în rolul Albei ca Zăpada ar fi avut probleme la capitolul frumuseţe, având-o drept adversară pe Charlize Theron.
Pentru fanii filmelor de acţiune, acesta este un film care nu va dezamăgi. Efectele speciale nu decepţionează.
Ceea cea mi-a plăcut sunt cei 7 pitici din poveste:
– Ian McShane este Beith, şeful piticilor;
– regretatul Bob Hoskins este Muir, cel mai bătrân pitic. Este orb dar posedă puterea premoniţiei;
– Johnny Harris este Quert, fiul lui Muir;
– Eddie Marsan este Duir;
– Toby Jones este Coll, fratele lui Duir;
– Ray Winstone este Gort, un pitic bolnav, dar temperat;
– Nick Frost este Nion, mâna dreaptă a lui Beith;
– Brian Glesson este Gus, al 7-lea pitic. Este cel mai tânăr dintre pitici şi dezvoltă o legătură cu Albă ca Zăpada.
Actorii care îi interpretează pe pitici au trecut pe la efecte speciale. În ce sens? În film îi regăsim cu un fizic micşorat, mult mai scunzi decât în realitate.
Costumele au fost realizate cu măiestrie şi se potrivesc cu acele vremuri, vestimentaţia încadrându-se perfect în peisaj. Peisajul, castelul, pădurea şi poieniţa, precum şi succesiunea anotimpurilor împreună cu transformările produse de aceasta au fost impecabil realizate.
Un rol important îl are fratele Ravennei, Finn, interpretat de Sam Spurell. Acesta face un rol foarte bun, fiind convingător, expresiv şi cu stil teatral.
În continuare vă las să urmăriţi trailer-ul acestui film superb:
Filmul a fost şi la noi pe DVD şi blu-ray în acest an, pentru cei care îl vor original la colecţie.
[review]
[rwp-review id=”0″]









