Ador animațiile, multe dintre ele sunt mai bune decât comediile sterpe care se lansează anual și asta nu-i tot, pe lângă umor, te mai și țin în priză datorită unor povești frumoase și alerte, care te uimesc printr-o grafică fără cusur. Ieri m-am uitat cu prietenul la The Croods și pot să spun că n-am mai râs atât de bine de mult timp, dau 10 comedii pe o animație bună, cum a fost aceasta. Povestea mi-a plăcut la nebunie pentru că aduce ceva nou, pe oamenii cavernelor, o familie care încearcă să rămână în viață într-o lume în care pericolul pândește la tot pasul. Respectarea regulilor îi ține în viață pe cei 6 membri, dar oare viața în peșteră e singura soluție? Când sfârșitul lumii se apropie, adaptare pare a fi cuvântul cheie.
Mi-a plăcut mai mult The Croods decât Frozen, pentru că aceea era o combinație de animație/musical, pe când aici, povestea nu e întreruptă de solo-uri ale personajelor. Nu că aș avea ceva împotrivă, dar mai mult mi-a plăcut cum s-a desfășurat intriga în acest film. Script-ul realizat de Kirk de Micco (Quest for Camelot) și Chris Sanders (How to train your dragon), responsabili și cu regia, este foarte bun nu doar din prisma aventurilor prin care trec cei 6 membri ai familiei Croods, împreună cu Guy – omul mai evoluat, cel care a renunțat de mult la cavernă și-i ajută pe „cave men” să se salveze – ci și datorită ideii de bază, moralei ce poate fi trasă, anume că, pentru a supraviețui, omul trebuie mereu să se adapteze și să accepte noul, să nu rămână prins în trecut. Scenele când Croods descoperă focul, aprins bineînțeles de Guy, sau încălțările sunt absolut geniale, n-ai cum să nu râzi.
Grug (Nicolas Cage) este tatăl familiei, cel însărcinat să o păzească și cel care duce lupta cea mai grea, deoarece nu vrea să se adapteze la noua realitate, nu vrea să evolueze și e încăpățânat ca un catâr în hotărârea sa de „a nu avea idei” și de a respecta mereu regulile, chiar și când acestea par să nu se mai potrivească situației. Eep (Emma Stone) este fata cea mare, curioasă și năzdrăvană, excelentă în ale vânătorii, dar suficient de rebelă cât să nu-și asculte tatăl și să se aventureze în necunoscut, unde-l cunoaște pe Guy (Ryan Reynolds), omul cu ideea, omul modern și ingenios (în comparație cu familia Croods), cel care vrea constant să evolueze și să cunoască. Ugga (Catherine Keener) este mama, eclipsată de bunica nebună (Cloris Leachman), ce n-a scăpat încă de coadă și care-i cel mai amuzant personaj din toate, are niște replici demențiale, m-au durut obrajii de la cât am putut râde grație ei. Thunk (Clark Duke), fratele năluc și fricos, și Sandy (Randy Thom), copilașul pericol, spaima animalelor, completează familia Croods, mereu unită pentru a vâna și a supraviețui într-o lume plină de prădători. Chris Sanders îi dă voce lui Belt, un leneș care strălucește în momentele cheie, când scoate câte-un „Ta-Ta-Taaaa” atât de expresiv și amuzant, întrece multe din animăluțele de companie prezente în majoritatea filmelor animate. DreamWorks Animation au dat lovitura cu The Croods, nominalizată pentru premiul cea mai bună animație la Oscar-uri, ediția 2013, decernate la începutul acestei primăveri.
Poate glumele nu-s atât de subtile, dar umorul e la el acasă și la fiecare 5-10 minute exista o fază în care hohoteam, fie că era o replică de-a bunicii, fie că era vreo scenă în care Croods vânau sau încercau să se adapteze propunerilor lui Guy. Ciocnirea dintre vechi și nou este prezentată prin intermediul lui Grug și Guy, care se confruntă mai mereu, fiecare având propria-i mentalitate și propriul stil de viață. Eep este cea care declanșează toată intriga și care reprezintă liantul dintre cei 2 bărbați, fiind și ea prinsă la mijloc, între a-l asculta pe tată sau a se lăsa pe mâna interesantului și aventurosului Guy.
Grafica mi-a plăcut la nebunie, deși nu e cea specifică animațiilor clasice, place ochiului și prezintă foarte bine luxurianta junglă, aș zice, în care ajung eroii și unde trebuie să învețe să trăiască, nu doar să supraviețuiască. Coloana sonoră mi s-a părut la fel de reușită, plină de melodii ritmate și foarte bine pliată pe subiectul filmului, se vede mâna lui Alan Silvestri (Beowulf). Vă las aici piesa mea preferată din soundtrack, Shine your way:
[review]
[rwp-review id=”0″]
