Poliția din Inyo County a găsit un cadavru care a fost identificat ca fiind cel al lui David Legeno. Actorul, în vârstă de 50 de ani, cu statură atletică, se pare că a murit din cauza căldurii intense din Death Valley, California (vestul Statelor Unite), considerat a fi cel mai călduros loc din Statele Unite în timpul verii, când temperaturile depăşesc în mod frecvent 49 de grade Celsius.
Trupul actorului a fost găsit duminică de doi excursionişti în apropiere de Zabriskie Point, un loc din parc cu peisaje spectaculoase, care a dat numele unui celebru film al lui Michelangelo Antonioni în 1970.
Născut la Londra, David Legeno, boxer profesionist şi expert în arte marţiale, a interpretat rolul vârcolacului Fenrir Greyback în trei părți din seria Harry Potter (Harry Potter and the Half Blood Prince, Harry Potter and the Deadly Hallows – Part 1 și Harry Potter and the Deadly Hallows – Part 2). De asemenea, el a mai jucat în următoarele filme cunoscute: Elizabeth – The golden age, Snatch, Batman begins, Stormbraker, Snow White and the Hunstman și The raven.