“Fantastic Journey to Oz” este o animaţie rusească regizată de Vladimir Toropchin după un scenariu scris de Alexander Boyarsky.
Am văzut “Fantastic Journey to Oz” joi la Grand Cinema Băneasa. Povestea Vrăjitorului din Oz a fost dintotdeauna una din preferatele mele şi nu aveam cum să ratez această animaţie care ne prezintă o poveste nouă în care protagonista este nepoata lui Dorothy. Eroina îi poartă numele bunicii şi are un câine pe care îl cheamă Toto (ca pe câinele bunicii).
Întâmplător, nepoata Dorothy descoperă pantofii magici ai bunicii care o poartă în ţinutul Oz, spre marea ei surprindere. Ştia de la bunica totul despre magicul tărâm, însă credea că este doar un basm. Ajunsă într-un ţinut de poveste, spre deosebire de Toto care îşi arată entuziasmul pentru această aventură, Dorothy doreşte să se întoarcă acasă.
Dar, încântătorul Oz se află în pericol deoarece un vrăjitor încearcă să pună stăpânire pe întregul ţinut. Astfel, Dorothy şi micuţul câine se hotărăsc să rămână pentru a îi ajuta pe Omul de Tinichea, Leu, Sperietoarea şi ceilalţi locuitori din Oz să scape de maleficul Urfin.
Animaţia lui Vladimir Toropchin, care are ca sursă de inspiraţie cartea “Urfin Jus and His Wooden Soldiers”, readuce pe marile ecrane farmecul poveştii originale, mizând pe o parte din vechile personaje, Omul de Tinichea, Leul cel Fricos și Sperietoarea de ciori, dar şi pe noi personaje, Urfin, nepoata Dorothy şi Toto. De asemenea, “Fantastic Journey to Oz” redă o poveste cu elemente originale, colorată şi învăluită în farmecul specific tărâmului Oz. Trebuie să recunosc că finalul m-a dezamăgit puţin pentru că mi s-a părut că animaţia s-a terminat brusc şi mi-ar fi plăcut să mai fie măcar o scenă sau două.
Personaje
Dorothy este nepoata legendarei Dorothy. Într-o zi, aceasta găseşte pantofii fermecaţi ai bunicii şi ajunge, fără să vrea, împreună cu Toto în magicul ţinut Oz. Precaută, Dorothy doreşte să se întoarcă acasă, însă descoperă că pantofii nu funcţionează. Astfel, decide să rămână şi află destul de repede că locuitorii din Oz sunt în pericol, căci Urfin, un vrăjitor malefic, încearcă să pună stăpânire pe întregul ţinut.
Toto este câinele lui Dorothy. Plin de energie, micuţul nu ezită în a-şi arăta entuziasmul când ajunge în Oz.
Urfin este un vrăjitor malefic care decide să devină conducătorul ţinutului Oz, plănuind să cucerească Oraşul de Smarald cu ajutorul soldaţilor săi din lemn. Planurile sale sunt date peste cap atunci când îşi face apariţia Dorothy, o fată obişnuită care ajunge în Oz la momentul potrivit.
Leul, Omul de Tinichea şi Sperietoarea sunt la fel de încântători ca în povestea originală şi ne arată încă o dată cât sunt de importante prietenia, curajul şi munca de echipă pentru a depăşi orice situaţie dificilă.
Distribuit în România de Vertical Entertainment, “Fantastic Journey to Oz” are premiera la cinema la data de 14 iulie 2017. Vizionare plăcută!