Gangsteri de legendă, adevărata poveste a gemenilor Kray

                Gangsteri de legendă, titlu original Legend, e un film britanic regizat Brian Helgeland. Scenariul a fost inspirat din The profession of violence, de John Pearson. Subiectul abordează povestea celor mai cunoscuţi infractori britanici, gemenii Reggie şi Ronnie Kray, în perioada lor de glorie de la jumătatea anilor ’60. Trebuie să vă spun că ador filmele cu gangsteri. Din păcate, acesta nu se ridică la nivelul: Naşul, Băieţi buni, Scarface, Casino, Carlito’s way sau Elita gangsterilor. Dar e cel mai bun film britanic pe care l-am vizionat. De ce?! E și primul care mi-a plăcut. Nu sunt un fan al filmelor britanice cum nu sunt nici al dramelor românești. Dar trebuie să recunosc că îmi place să rămân surprins. (De ce eu? a fost  o excepție la filmele românești). Am vizionat acest film, ieri de la 16:30 la Cinema Dacia Reșița. Le mulțumesc organizatorilor cu această ocazie pentru invitație. Gangsteri de legendă s-a bucurat de încasări record în Anglia, acolo unde gemenii Kray au făcut legea. Prestaţia actorului Tom Hardy  a fost aclamată de presa  internaţională, interpretarea acestuia fiind magistrală.

Gangsteri de legendă

                Născuţi în East End în 1933, Ronnie şi Reggie erau 2 gemeni identici care au crescut pe străzile dure ale Londrei. Au devenit rapid lideri de bandă şi infractori implicaţi în multe, între care extorsiune, furt şi intimidare. Ascunşi sub aparenţa unor proprietari legitimi de cluburi, gemenii au reuşit să se apropie de mai multe chipuri cunoscute şi au avut mare influenţă socială şi politică ceea ce îi făcea, practic, de neatins în faţa poliţiei.

Gangsteri de legendă
                După ce Ronnie este eliberat din închisoare, cei doi fraţi încep să-şi consolideze imperiul în Londra, încercând să elimine cartelul criminal al lui Charlie Richardson (Paul Bettany) şi colaborând cu mafia americană care caută să pătrundă în oraş. Celebri şi invidiaţi, aceştia îşi creează relaţii printre cei mai influenţi londonezi, se lăfăie în bogaţii şi par de neoprit. Ei nu au condus doar în East End, ei au dominat Londra. Şi nu erau doar gangsteri, ci adevărate celebrităţi, în felul lor.

Gangsteri de legendă

                Pe de altă parte… Reggie se îndrăgosteşte de Frances Shea şi se căsătoreşte cu ea, promiţându-i că va face doar afaceri legale. Astfel, cumpără şi conduce mai multe cluburi de noapte. Însă cum nimic nu durează o veşnicie, imperiul Kray începe să se clatine sub ameninţări care apar din toate părţile. Investigaţia poliţiei ajunge tot mai aproape de adevăr, iar Ronnie este din ce în ce mai violent şi paranoic, cu tendinţe distructive care îl conduc la greşeli flagrante.

Gangsteri de legendă

Tom Hardy Reggie Kray e gangsterul prinţ din East End. Încearcă să-l ţină sub control pe nebunaticul frate geamăn Ronnie;

reggie

Tom Hardy e Ronnie Kray – el e şleahtă de gangsteri într-un singur om. E un om violent, schizofrenic şi homoxesual;

ronnie

Emily Browning e Frances Shea, iubita şi viitoare soţie a lui Reggie;

frances

Christopher Eccleston e Leonard „Nipper” Read, un detectiv al cărui caz e să-i prindă pe cei 2 gemeni;

nipper

Taron Egerton e Edward „Teddy” Smith, iubitul lui Reggie;

teddy

Nu uita sa citesti
Related Posts

David Thewlis e Leslie Payne, managerul afacerilor fraților Kray;

leslie

Chazz Palminteri e Angel Bruno, capul mafiei din Philadelphia și un prieten și asociat al fraților Kray.

angel bruno

                Tom Hardy a fost fericit când a fost cooptat în distribuţie. A acceptat pe loc oferta de a-i interpreta pe gemenii Kray pentru că avea foarte multe informații despre aceştia. El clar declara: „Au devenit un fel de folclor, iar fraţii sunt asociaţi cu tot ce ţine de crimă şi teroare. Deşi tot ce au făcut este real, a apărut şi multă ficţiune în jurul lor şi au devenit un fel de mituri. Am fost încântat să aud că se va face un film bazat pe povestea lor. Scenariul mi s-a părut extrem de bine scris, iar faptul că urma să joc rol dublu mi s-a părut cu atât mai ofertant”.

Gangsteri de legendă

                Cea mai mare provocare a fost ca Tom Hardy să fie filmat în rol dublu. Cum bugetul a fost de doar 25 de milioane de dolari, echipa a avut la dispoziţie doar 35 de zile în care Hardy a trebuit să joace rolurile ambilor fraţi. De obicei, Hardy începea să intepreteze personajul care avea mai multe scene de tras. De obicei, acesta era Reggie, care e şi eroul principal la filmului. După ce-şi termina scenele de filmat, Hardy revenea machiat şi costumat ca Ron, pentru a filma restul de scene. De-a lungul anilor s-au mai realizat filme în care actorii să joace rol dublu. Dintre aceastea amintesc: Dublu impact cu JCVD (Jean Claude Van Damme) în rol dublu (1994), Capcană pentru părinţi cu Lindsay Lohan în rol dublu (1998) şi Bronson cu acelaşi Tom Hardy în rol dublu (2008).

Gangsteri de legendă

                Efectul principal al filmului a fost ecranul împărţit în două. Uneori a mai fost folosită şi camera motion-control. Adesea, Hardy înregistra dialogul unuia dintre gemeni şi apoi i se punea sunetul în cască pentru a da replica. Măştile au fost şi ele folosite de câteva ori: dublura lui Hardy, Jacob Tomuri, redând cât se putea de bine limbajul trupului acestuia. Această tehnică s-a folosit în timpul bătăii dintre cei doi de la Esmeralda’s Barn, cazinoul lor. Pentru secvenţa în care Ron şi Reggie se înfruntă cu oamenii lui Richardson, Helgeland i-a pus pe cei doi fraţi cât a putut de departe unul de altul, ca să poată trece de la Hardy la Hardy în bătaia care a urmat.

Gangsteri de legendă

                Coloana sonoră a avut farmecul ei. Realizatorii au folosit piese de succes ale vremii care sunt îmbinate perfect cu muzica simplă, dar extrem de sugestivă compusă de Carter Burwell. Reggie iubea muzica şi îi făcea plăcere să treacă adesea graniţa dintre lumea gangsterilor şi lumea cluburilor, ceea ce se vede şi în film. Celebrităţile umpleau cluburile lui Kray, unde puteau să bea, să joace jocuri de noroc şi să danseze toată noaptea. Frank Sinatra, Sonny Liston, Shirley Bassey, Francis Bacon, actriţele Barbara Windsor şi Joan Collins au fost adesea invitatele lui Kray.

Gangsteri de legendă

                Tom Hardy a interpretat pentru a 2-a oară în carieră un rol dublu. Primul a fost în filmul Bronson, unde a dat viaţă gemenilor Charles şi Michael Peterson. În realitate, Reggie şi Michael s-au cunoscut în timp ce erau la închisoare. În timpul unei scene de bătaie, Hardy s-a rănit destul rău la gleznă. E doua colaborare între Tom Hardy şi Sam Spurell, după Child 44.

Gangsteri de legendă

                Londra de est e superbă cu clădirile ei de cărămidă şi cu acel Lincoln Continental în care se plimbă gemenii.  Prestaţia lui Tim Hardy e superbă, mai ales că se pune accentul pe relaţia dintre cei 2 fraţi care se iubesc necodiţionat, indiferent câte boacăne ar face Ronnie. Nu lipsesc fazele comice, iar răspunzător pentru acestea e Ronnie, care e foarte fragil. 😉 O să vedeţi de ce urmărind pelicula.

[review]

[rwp-review id=”0″]

Cmentariile sunt închise