Am văzut Gipsy Queen la Teatrul Național din București, cu ocazia unui eveniment foarte special. Alina Șerban, actrița din rolul principal, și-a dorit mult să își aducă filmul în țară și a reușit. Mă bucur mult că am putut participa la acest eveniment și că am văzut un film cu adevărat special.
Voi începe cu scenariul.
Ali (Șerban), o tânără din România, este antrenată de tatăl ei pentru a deveni o boxeriță de succes, înainte ca acesta să o renege violent când ea naște doi copii în afara căsătoriei. Este greu de spus dacă bătrânul este mai ofensat din motive morale sau de faptul că ea și-a îndreptat atenția de la cariera sa. Oricum ar fi, Ali nu are de ales decât să plece de acasă.
Câțiva ani mai târziu, la Hamburg, Ali, Esmerelda, în vârstă de 11 ani, și Mateo, în vârstă de cinci ani, locuiesc într-un apartament mic, împreună cu Mary (Irina Kurbanova), o tânără actriță germană aspirantă. Ali acceptă orice muncă găsește: cameristă la hotel, menajeră sau muncitoare. Viața de familie este plină de iubire și bucurie, dar facturile rămân o problemă constantă. În același timp, mândria și temperamentul lui Ali nu îi facilitează păstrarea locurilor de muncă.
Într-o noapte, ea primește un schimb de curățenie la Ritze, un bar și club de box ponosit, deținut de fostul boxer Tanne (Tobias Moretti). Văzând acțiunea din ring, Ali își redescoperă pasiunea, iar după ce o observă la sacul de box, Tanne își dă seama că ea este cu adevărat talentată.
Punctul central al dramei este modul în care Ali va lupta, la propriu și la figurat, pentru a ieși din situația în care se află. Șerban o interpretează printr-o combinație puternică de vulnerabilitate, pragmatism și o agresivitate care poate deveni explozivă. Lângă ea, carismaticul Moretti este adesea surprinzător de amuzant în rolul unui bărbat care și-a pierdut drumul și pentru care antrenarea lui Ali devine un nou sens pentru el.
Scenele de box sunt bine coregrafiate, filmate și editate, cu o veridicitate sângeroasă și dureroasă. Filmul include cea mai lungă scenă de box realizată vreodată într-un film, un detaliu cu adevărat impresionant.
Mi-a plăcut mult filmul, dar experiența a fost cu atât mai specială datorită campaniei despre care vreau neapărat să vorbesc.
„O campanie pentru șansa tuturor la educație și sport”, realizată alături de Cinema City, transformă fiecare bilet într-o contribuție reală. Toate încasările din biletele vândute vor fi direcționate către două centre de plasament care lucrează cu copii aflați în risc de abandon școlar, susținând accesul acestora la educație și sport.
Într-un context în care România înregistrează cea mai mare rată de abandon școlar din Uniunea Europeană – 16,8%, iar peste 16% dintre copiii cu vârste între 6 și 14 ani nu sunt înscriși în sistemul de învățământ, filmul devine mai mult decât o experiență artistică: devine un instrument de dialog și implicare.
Campania își propune, de asemenea, să adune povești reale despre oamenii care schimbă vieți – profesori, antrenori, părinți sau mentori care au crezut într-un copil atunci când nimeni altcineva nu a făcut-o. Până pe 8 martie, publicul este invitat să împărtășească o poveste personală, o fotografie sau un mesaj despre un moment în care educația sau sportul le-au schimbat parcursul.
