Poți să fii cel mai mare hater din lume și să nu-l suporți pe Tom Cruise, să spui că-i bătrân și c-ar trebui să mai ia o pauză, când încep să-ți joace imaginile în fața ochilor, având în fundal piesa lui Lalo Schifrin (cine naiba nu adoră melodia asta?!) nu poți decât să rămâi hipnotizat pe scaun și să te bucuri de spectacol. N-am văzut eu toate părțile anterioare (deși am de gând s-o fac), dar 1-2 câte am văzut, plus cea lansată în 2015, mi-au dat un sentiment plăcut, de nerăbdare amestecată cu uimire, adrenalină și puțin scepticism. Nu știu cum reușește, dar Ethan Hunt e mai ceva decât Superman, nu-i situație din care să nu poată ieși. Pornind de la premisa că orice misiune imposibilă devine, evident, posibilă dacă de ea se ocupă Hunt, să vorbim puțin despre ultima poznă făcută de agentul IMF. Cu ajutorul prietenului său Benji și al frumoasei necunoscute Ilsa, desigur – o agentă care pare să joace la 2 capete de la început până la sfârșit (deși intuiția vă poate ajuta să-i descifrați mai repede planurile).
Cei care au văzut Mission Impossible: Ghost Protocol știu că, la sfârșit, este menționat Sindicatul, o organizație super-secretă al cărei lider joacă rolul antagonistului în această a 5-a parte. Acest Sindicat, pe care CIA-ul îl consideră o invenție a lui Hunt, a fost, de fapt, personajul negativ obișnuit din seria TV din 1966. Revenind însă la filmul de față, trebuie să recunosc: mi-a plăcut tare de tot premisa, organizații secrete care încep să se lupte între ele încercând să prevină un dezastru mondial. De o parte, avem CIA-ul + rămășițele IMF-ului (desființat, membrii rămași fiind cooptați în CIA). De cealaltă parte, Sindicatul, o organizație formată din oameni extrem de bine pregătiți, condusă de un tip mult prea plin de sine, care se crede cel mai deștept și imprevizibil de pe planetă, cu planurile lui malefice și vocea de măgar răgușit. Iar la mijloc e prins Ethan Hunt, pe care-l vânează ambele părți, una pentru că nu-i crede teoriile, una pentru că știe că teoriile îi sunt adevărate.
Filmul începe în forță, cu o misiune secretă și periculoasă pe care Ethan trebuie s-o ducă la capăt, indiferent de obstacole. Iar la acest capitol notăm un avion care se înalță de pe pistă ca o pasăre uriașă, avându-l pe curajosul agent agățat de una dintre aripi, apoi de o ușă. Cascadoria e dementă, iar Tom Cruise a făcut-o singurel, fără efecte speciale sau o dublură. Inclusiv cea din apă, când Ethan își ține respirația mai multe minute, e făcută de Tom Cruise, ai cărui plămâni au fost umpluți cu oxigen pur, ca să poată rezista cât mai mult. De fapt, el și Simon Pegg și-au făcut toate cascadoriile singuri. Ca să mai închidem gura cârcotașilor. După această misiune însă, Hunt cade în dizgrație, deoarece superiorii CIA au impresia că el aleargă după un dușman imaginar. Se vede că McQuarrie (The Usual Suspects – like, the best movie EVER!) s-a ocupat de scenariu, este super întortocheat, are multe răsturnări de situație și surprize, are și o doză bună de umor, chiar mi-a plăcut rezultatul. Tot el s-a ocupat și de regie (după ce Bird, regizorul părții a 4-a, a renunțat pentru a se dedica Tomorrowland), iar produsul final dovedește că se pricepe la multitasking.
Înțeleaptă decizie a Paramount de a muta data premierii în iulie, deoarece în decembrie ar fi concurat cu Spectre și Star Wars: Episode VII – The Force Awakens. Așa, toată atenția au primit-o Ethan Hunt și cursa lui nebunească pentru a-l prinde pe cel care conduce Sindicatul. Un singur lucru nu mi-a plăcut la film: personajul negativ – cât de tare ar fi fost dacă ar fi reușit, cum au vrut inițial, să-l distribuie în rol pe Benedict Cumberbatch?! Așa, a trebuit să suport vocea absolut chinuitoare unui personaj de altfel interesant ca personalitate. Sigur filmul ar fi atras și mai mulți fani dacă în rolul villain-ului apărea altcineva mai cunoscut și cu o voce mai frumoasă, eventual. Dar dacă voiau musai voce răgușită (și nu subțire), măcar să-l fi luat pe Javier Bardem. Nu vă spun cine e personajul negativ, vă las să descoperiți singuri. În orice caz, măcar pe partea personajelor pozitive și ambigue, stăm bine, chiar foarte bine aș zice, pentru că misiunea aceasta nu e a one-man show, după cum veți vedea mai jos:
În rolul principal, desigur, Tom Cruise, dându-i încă o dată viață lui Ethan Hunt, agentul pentru care cuvântul imposibil nu prea pare să aibă sens:
Îl avem, desigur, și pe Ving Rhames (Luther):
Benji (Simon Pegg) e, de departe, favoritul meu – hazliu, mult prea încrezător pe alocuri, suficient de prevăzător însă cât să țină echipa la liman:
Jeremy Renner (Brandt) începe să îmi placă tot mai mult – deși un rol mai mic, reușește să iasă în față prin mai multe faze hazlii și grimase:
Alan (Alec Baldwin), cu buza lui răsfrântă și privirea parcă încețoșată, îi tot pune bețe în roate lui Ethan, dar roata se mai și întoarce…
La urmă am păstrat-o pe Ilsa, agentă dublă, tipă sexy, manipulatoare și inteligentă, care se și bate al naibii de bine! Rebecca Ferguson m-a cucerit instant!
Per total, povestea e foarte tensionată, cursele cu mașini și motoare sunt absolut demențiale, îți fură ochii imediat, toată lumea pare să aibă 2 fețe așa că începi să-i pui pe toți la îndoială, până și pe Ethan, cadrele sunt superbe (vorbim totuși de Londra și Casablanca), iar efectele își fac toți banii, mai ales dacă te uiți la film pe un ditamai ecranul. Mulțumesc Ro Image pentru invitație și vă recomand filmul cu căldură, vă veți distra cu siguranță!
[review]
[rwp-review-form id=”0″]
Cmentariile sunt închise