Terminatorul, un organism cibernetic

                Terminatorul, titlu original The Terminator, este un film științifico-fantastic (SF) din 1984, scris și regizat de James Cameron. În urmă cu 30 de ani, un regizor debutant şi-a unit forţele cu un fost culturist care nu apăruse, până atunci, în vreun film de succes. Nu aveam cum să ştim atunci că unul dintre ei va crea cel mai de succes film de box-office din toate timpurile, iar al doilea va ajunge guvernatorul statului California. Mai mult, nu erau foarte multe speranţe că filmul, cu buget restrâns, va ajunge să fie văzut de foarte mulţi spectatori. Povestea interesantă, scenele de acţiune foarte bune şi personajul principal au condus la succesul numit Terminatorul. Totodată, a fost creată o adevărată franciză, care include un serial TV, cărţi de benzi desenate, jocuri video şi chiar atracţii celebre în parcurile de distracţii.

1

                Prima dată am văzut filmul pe casetă video (VHS), la începutul anilor 90, cu celebra traducere a Irinei Nistor. Între timp, filmul s-a lansat pe DVD și blu-ray. Este o serie care mie mi-a plăcut la nebunie. Pot să spun că cele mai bune din serie au fost primele 2 filme. Aștept cu nerăbdare partea a 5-a care se va lansa la anul. Aveam doar 3 ani când s-a lansat Terminatorul, iar unii dintre voi probabil nici nu erau născuți. Este unul din filmele care nu are nevoie de un remake, pentru că efectele speciale sunt de nota 10. Dar despre ce este vorba în Terminatorul?

2

                Acțiunea începe în Los Angeles, anul 2029. Computerul Skynet este pe cale de a pierde războiul împotriva oamenilor pe care aproape îi exterminase. Cu puțin timp înainte de a fi distrus, Skynet reușește să trimită un Terminator, un cyborg lipsit de sentimente, prin timp, pentru a o ucide pe Sarah Connor, mama liderului rezistenței umane, John Connor. Acesta din urmă reușește să-l trimită, în prezentul nostru, 12 mai 1984, pe Kyle Reese, un tânăr călit în război de gherilă, care se îndrăgosteşte de femeia pe care o protejează.  De ce această luptă mortală în jurul ei? Sarah Connor este aparent o femeie banală, îngrozită de înverşunarea ferocelui cyborg de a o ucide. Kyle însă îi dezvăluie faptul că fiul pe care-l va naşte într-o zi, John Connor, va deveni liderul supravieţuitorilor unui nimicitor război nuclear şi va salva omenirea de revolta maşinilor.

3

                În universul lui, Terminator este un formidabil „organism cibernetic”, robot, asasin şi soldat, produs al supercomputerului militar Skynet, destinat acţiunilor de luptă şi spionaj. Scopul lui suprem: exterminarea oricărei rezistenţe din partea oamenilor. Pentru aceasta, e capabil să vorbească natural, să imite voci, să citească scrisul de mână, să transpire, să aibă miros şi chiar să sângereze. Singura cale de a detecta un Terminator este cu ajutorul câinilor, care îi pot depista.

4

                Distribuția este fascinantă:

Arnold Schwarzenegger este Terminatorul, un cyborg deghizat în om, trimis din viitor s-o asasineze pe Sarah Connor. Schwarzenegger este întruchiparea actorului capabil să se muleze pe rolul robotului lipsit de umanitate, cu chipul său inexpresiv, accentul său austriac puternic și limbajul trupului învățat la școala monștrilor lui Frankenstein;

arnold

Linda Hamilton este Sarah Connor, ținta Terminatorului și mama viitorului lider al rezistenței, John Connor. Hamilton este eroina băiețoasă care-și descoperă capacitatea de a lupta și a învinge răul;

hamilton

Michel Biehn este Kyle Reese, un luptător care face parte din rezistență și are ca misiune protejarea mamei lui John Connor;

biehn

Paul Winfield este Ed Traxler, un locotent care o chestionează pe Sarah. Acesta încearcă s-o protejeze;

Paul Winfield

Lance Henriksen este Hal Vukovich, un sergent, subaltern al lui Ed Traxler;

Lance Henriksen

Nu uita sa citesti

A Minecraft Movie

Mickey 17

Related Posts

Earl Boen este doctorul Silberman, un psihiatru criminalist;

Earl Boen

Bess Motta este Ginger Ventura, colega de apartament a lui Sarah;

Bess Motta

Rick Rossovich este Matt Buchanan, iubitul lui Ginger.

Rick Rossovich

                Nu știu dacă vă vine să credeți, dar Schwarzenegger era cât pe ce să piardă rolul Terminatorului. Starul era într-un punct al carierei în care se concentra mai mult pe roluri eroice, pozitive, şi nu dorea să schimbe acest lucru prin acceptarea unui rol de antagonist. Cu toate că nu era prea convins de partitură, Schwarzenegger a mers totuşi la întâlnirea cu Cameron pentru a discuta despre asta şi a venit chiar cu unele recomandări. „Un lucru care mă îngrijora era că cel care îl va interpreta pe Terminator, fie el OJ Simpson sau altcineva, trebuia să fie antrenat corespunzător. Pentru că dacă tipul ăsta este într-adevăr o maşină, nici nu va clipi când va trage. Atunci când îşi încarcă arma, nu va avea nevoie să se uite, pentru că va fi un lucru automat, executat de un computer. Când va ucide, nu va afişa nicio emoţie, nu vei vedea pe faţa lui niciun fel de expresie, nici bucurie, nici victorie, nimic. Nu va clipi, nu va gândi, doar va acţiona”, spunea actorul.

5

                Schwarzenegger a fost însă convins de Cameron să accepte într-un final rolul şi a luat lucrurile foarte în serios. „Am lucrat cu arme zi de zi, până s-a dat startul filmărilor, iar în primele două săptămâni am exersat dezmembrarea şi reasamblarea armelor legat la ochi până când mişcările mele au devenit automate. Am petrecut ore nesfârşite pe terenul de antrenament, învăţând tehnici pentru un arsenal întreg de arme diferite şi m-am obişnuit cu sunetul lor, pentru a nu clipi apoi când le foloseam la filmări”. Una dintre neînţelegerile avute cu James Cameron, îşi aminteşte actorul, a fost cea legată de replica „I’ll be back”, pe care el ar fi dorit să o pronunţe „I will be back”, deoarece I se părea că sună ceva mai convingător şi mai mecanic venind din partea unei maşini. Însă Cameron a fost de neînduplecat. „Hai s-o lăsăm aşa”, a spus el. Însă cum actorul nu voia să renunţe la propunerea sa, acesta a ridicat vocea. „Ştii ceva? Ai încredere în mine, ok? Eu nu-ţi spun ţie cum să îţi faci rolul, tu nu-mi spune mie cum să scriu un scenariu”, i-a spus cineastul. „Şi am filmat exact aşa cum era în scenariu”, spunea Schwarzenegger în volumul său de memorii Total Recall: My Unbelivably True Life Story.

6

                James Cameron a afirmat că, iniţial, a fost inspirat de imaginea unui om metalic care iese dintr-un incendiu şi de acolo a pornit crearea poveştii. Ştia că lucrează la un proiect cu buget mic, lucru care l-ar fi împiedicat să prezinte acţiunea filmului în viitor. Aşa că a introdus elementul călătoriei în timp. În concepţia originală, Cameron l-a imaginat pe Terminator ca fiind un tip de talie medie, care se putea pierde uşor în mulţime. Inițial, a vrut ca rolul principal să îi fie încredinţat lui Lance Henriksen, cel care a jucat în primul său film, Piranha II. Printre opţiuni s-a aflat şi O. J. Simpson. Cameron a afirmat că oamenii nu ar fi crezut pe cineva atât de drăguţ ca O. J. Simpson capabil să joace rolul unui ucigaş fără milă. Arnold Schwaryenegger,care mai jucase în câteva filme, venise iniţial la audiţii pentru rolul eroului, Kyle Reese. Producătorii filmului şi-au dat seama că Schwarzenegger este mult mai potrivit să joace rolul unei maşinării de ucis de neoprit. În plus, rolul său avea doar 58 de cuvinte în tot filmul. La un buget de 6,5 milioane de dolari, pelicula a avut încasări de 78,3 milioane dolari, fiind un adevărat succes.

7

                În continuare, vă invit să urmăriți trailer-ul primului film din seria Terminatorul:

                Terminatorul s-a lansat în România pe DVD și blu-ray. Pe blu-ray, a fost lansat în carcasă metalică și are sunet DTS-HD 5.1.

BD

Cumpără DVD                             Cumpără BD

[review]

[rwp-review id=”0″]

Cmentariile sunt închise