A Star Is Born, minunat

Din 19 octombrie la cinema. Distribuit de Vertical Entertainment.

1

A Star Is Born este un film american regizat de Bradley Cooper (debutul său regizoral) după un scenariu scris de Cooper, Eric Roth şi Will Fetters.

Din distribuţie fac parte: Bradley Cooper, Lady Gaga, Andrew Dice Clay, Dave Chappelle şi Sam Elliott.

Am văzut A Star Is Born la Cinema City din Afi Cotroceni. Pelicula în regia lui Bradley Cooper este un remake al filmelor cu acelaşi nume din anii: 1937, 1954, 1976 şi 2013 (o producţie Bollywood). Având în vedere că am avut ocazia să văd toate aceste ecranizări, în afară de cea produsă de Bollywood, aşteptam cu nerăbdare noul remake, mai ales că în rolurile principale sunt Bradley Cooper, un actor foarte talentat, şi Lady Gaga, una dintre cele mai bune cântăreţe ale generaţiei sale.

Bradley Cooper îl interpretează pe Jackson Maine, un star rock dependent de alcool şi droguri.

Într-o noapte, după un concert, el se opreşte la cel mai apropiat bar unde o întâlneşte pe Ally (Lady Gaga), o cântăreaţă şi compozitoare deosebit de talentată. Ea are o reprezentaţie şi cântă melodia lui Edith Piaf – La vie en rose.

Jackson este vizibil impresionat de talentul şi personalitatea lui Ally, însă rămâne surprins să constate că aceasta are puţină încredere în capacitatea ei de a îşi construi o carieră în muzică, căci, aşa cum îi explică, mulţi producători i-au apreciat vocea, însă i-au spus că are nasul prea mare.

Datorită lui Jackson, Ally îşi învinge treptat teama şi acceptă să îl însoţească în concerte, începând, totodată, o relaţie.

Nu uita sa citesti
Related Posts

Iniţial, Jackson o susţine la fiecare pas, însă demonii lui interiori, problemele din copilărie şi cele medicale (ţiuitul din ureche), dependenţa de alcool şi droguri … toate vin să îi bântuie pe amândoi.

Personajele principale sunt foarte bine conturate. Jackson Maine este un muzician incredibil, fiind pasionat de ceea ce face. El are bani, faimă, adică toate capcanele celebrităţii. Nimic din toate acestea nu contează pentru el, ci muzica. Relaţia cu Ally îi dă speranţă şi îi reaminteşte de iubirea pentru muzică. Relaţia lor este bazată pe o dragoste sinceră şi puternică, chiar dacă nu este deloc simplă.

Lady Gaga este excepţională, în primul ei rol principal. Ally este o fată puternică, foarte talentată, însă cu puţină încredere în propria persoană. Fiind refuzată de diferiţi producători muzicali din cauza aspectului fizic, Ally consideră că nu are şanse reale să se afirme în muzică. Când îl întâlneşte pe Jackson, este uimită de interesul acestuia faţă de calităţile ei muzicale. Încrederea pe care o primeşte de la Maine o ajută pe Ally să devină un adevărat star. Această transformare este redată perfect de Lady Gaga, având, din punctul meu de vedere, şanse reale pentru o nominalizare Oscar.

Coloana sonoră este fantastică. Fiecare melodie are un mesaj clar şi puternic, care dă credibilitate şi mai mare poveştii.

Personajele secundare joacă, de asemenea, un rol important. Sam Elliot îl interpretează pe fratele mai mare al lui Jackson Maine, fiindu-i şi manager. Andrew Dice Clay este Lorenzo, tatăl lui Ally şi probabil cel mai amuzant dintre personaje.

Acestea fiind zise, A Star Is Born aduce pe marile ecrane o poveste despre succes, dragoste, emoţii, talent, determinare, încredere, precum şi despre demoni interior, dependenţă de alcool şi droguri, încercări şi eşecuri, fiind un film care nu trebuie ratat de cinefili!

Distribuit de Vertical Entertainment, A Star Is Born ajunge în cinematografe vineri, 19 octombrie 2018. Vizionare plăcută!

1 Comentariu
  1. filme online spune
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata