Cei 4 fantastici: Ascensiunea Surferului Argintiu, Galactus ne atacă

                După eşecul întâmpinat de prima parte la capitolul critică (care a intrat în topul celor mai slabe filme lansate în 2005), la 2 ani diferență se lansează continuarea intitulată Cei 4 fantastici: Ascensiunea surferului argintiu, regizată de acelaşi Tim Story. Subiectul urmărește confruntarea dintre cei 4 fantastici și Surferul Argintiu. De scenariu s-au ocupat Mark Frost și John Turman.

Ascensiunea Surferului Argintiu

                De această dată, cei 4 fantastici trebuie să-l înfrunte pe Surferul de Argint care vine pe Pământ cu sarcina de a-i face drum liber lui Galactus, devoratorul de planete. Bineînțeles, nunta dintre Reed și Sue e întreruptă din cauza acestuia. Reed, Ben, Sue și Johnny au 8 zile la dispoziție pentru a împiedica ca planeta noastră să fie devorată. Surferul Argintiu e foarte puternic, deoarece este capabil să absoarbă și să manipuleze energia cosmică. Are puteri nelimitate și este indestructibil. Avantajul său e că poate călători atât în spațiu, cât și în hiperspațiu, fiind capabil să zboare cu viteze mai mari decât cea a luminii. Funcționează exclusiv pe baza transformării materiei în energie. Temperaturile extreme și radiațiile nu-l afectează și poate supraviețui fără aer, în vid absolut. De parcă asta nu ar fi de ajuns, eroii noștri vor trebui sa-l înfrunte din nou pe maleficul Victor Von Doom, care fusese învins și trimis înapoi în Latveria, țara sa natală, dar care revine cu noi planuri de cucerire și răzbunare.

Ascensiunea Surferului Argintiu

                Surferul Argintiu arată fantastic, inclusiv placa sa de surf, punând în umbră personajele principale. Şi veţi avea şansa să-l vedeţi pe Galactus devoratorul de planete în toată splendoarea lui.

galactus

Ioan Gruffudd e dl. Fantastic, acelaşi om de ştiinţă amabil şi distrat;

Jessica Alba e Sue Storm, frumoasă şi invizibilă;

fantastic and invisibile

Chris Evans e acelaşi Johnny Storm, afemeiat şi superficial. El are o înfruntare cu Surferul Argintiu şi se va alege cu o nouă abilitate;

johnny

Michael Chiklis e Ben Grimm, la fel de greoi ca în prima parte;

ben

Julian McMahon e Victor von Doom. De această dată, se aliază cu eroii noştrii pentru că are intenţii ascunse. Vrea ceva şi nu poate obţine singur acel ceva. El e readus la deplinătatea facultăților sale fizice și machiavelice de prezența energizantă a Surferului;

doom

Doug Jones e Surferul Argintiu. Vocea e cea a lui Laurence Fishburne;

silver surfer

Nu uita sa citesti
Related Posts

A Minecraft Movie

Mickey 17

Cleaner

Andre Braugher e generalul Hager, un militar de carieră, cu un caracter dur şi autoritar, trimis de guvernul SUA să investigheze situaţia şi să-l captureze pe Silver Surfer, cu ajutorul celor 4 Fantastici;

hager

Kerry Wahington e sculptorița oarbă Alicia Masters, iubita lui Ben.

alicia

                Bineînţeles, cum ne-a obişnuit, Stan Lee are din nou un cameo.

Ascensiunea Surferului Argintiu

                De data aceasta, creatorii au intenţionat să exploreze mai în profunzime viaţa celor patru eroi. Astfel, vedem cum Sue şi Reed se pregătesc să se căstorească, Ben şi Alicia sunt un cuplu fericit, iar Johnny are câteva probleme personale de rezolvat. Surferul Argintiu interacţionează cu toţi cei patru super eroi, dar în special cu Sue, care este prima care descoperă că acesta nu e un individ periculos dornic să distrugă Pamântul.

Ascensiunea Surferului Argintiu

                Surferul Argintiu a apărut pentru prima oară în numarul 48 din 1966 al benzii desenate Cei 4 fantastici. Pe numele său adevărat Norrin Radd, Surferul Argintiu este una dintre cele mai stranii entități prezente în universul Marvel. El și-a sacrificat propria existență pentru a-și salva planeta natală și femeia pe care o iubea, acceptând pentru aceasta să-l servească pe temutul devorator de planete, Galactus.

Ascensiunea Surferului Argintiu

                Față de primul film, s-a pus mai mult accent pe ce simt personajele. Astfel, Johnny începe să aibă un sentiment de singurătate, ca urmare a apropiatei căsătorii a lui Reed cu Sue și a evoluției relației dintre Ben și Alicia Masters. În preajma lor, Johnny realizează că afecțiunea celor din jur este un lucru extrem de valoros în viață, care trebuie prețuit și întreținut. De asemenea, tema principală e cea a sacrificiului individual pentru binele umanității. Cu suguranță această continuare e mai reușită ca primul film din serie. Din păcate, această serie nu a mai fost continuată și s-a realizat reboot-ul intitulat Fant4stic, care se va lansa în cinematografe pe 7 august.

Ascensiunea Surferului Argintiu

                Trailer-ul acestei continuări îl puteți urmări mai jos:

                Cei 4 fantastici: Ascensiunea Surferului Argintiu s-a lansat în România pe DVD și blu-ray.

bd

[review]

[rwp-review id=”0″]

Cmentariile sunt închise