Rise of the Planet of the Apes, (r)evoluția

                Presupun că ați auzit cu toții de Planet of the apes. În 1968, Planet of the Apes (Planeta Maimuțelor), cu Charlton Heston în rolul principal, uimea pe toata lumea, atât prin idee (filmul este bazat pe romanul francezului Pierre Boulle) cât și prin efectele speciale deosebite pentru acei ani. Filmul este considerat unul din cele mai bune filme S.F. din istorie și a dat naștere unei serii de cinci filme între anii 1968-1973.  În 2000, Tim Burton a lansat remake-ul primului film, cu Mark Wahlberg și Helena Bonham Carter în rolurile principale, dar filmul nu a fost bine primit de critici și nici de audiență.

1

                Dar iată că în 2011 s-a mai produs un remake, foarte apreciat de critici și de cinefili. De fapt, este un reboot și nu are nicio legătură cu seria veche. Această producție regizată de Rupert Wyatt ne arată premisele de la care s-a ajuns, într-un viitor prezentat în filmul original din 1968, ca primatele să conducă la un moment dat lumea. De această dată însă, personajele maimuţă nu vor mai fi interpretate de actori machiaţi, ci sunt create cu ajutorul tehnologiei din spatele lui Gollum. Bineînțeles, liderul maimuțelor, Caesar, este interpretat tot de Andy Serkis.

2

                Rise of the Planet of the Apes pornește de la o premisă care obsedează omenirea, vindecarea maladiei Alzheimer. Meritul este al scenariștilor Rick Jaffa şi Amanda Silver au găsit o nouă portiţă de a (re)exploata celebrul concept SF al lui Pierre Boulle, adus pe ecrane în 1968 de Franklin J. Schaffner. Dezvoltând un prequel, ei încearcă să vină cu un scenariu plauzibil despre revolta primatelor şi decăderea umanităţii, care cu siguranță se va întinde pe parcursul mai multor filme. În acest an, a avut premiera partea a 2-a acestui film.

3

                Dacă s-ar lucra într-adevăr la un leac împotriva maladiei Alzheimer, iar experimentele pe cimpanzei le-ar mări acestora inteligenţa? Dacă unul dintre ei, cu IQ-ul consistent mărit, s-ar afla la un moment dat în postura de a le furniza semenilor săi acelaşi tratament? Şi dacă maimuţele, cu secole de braconaj, despăduriri şi prizonierat în grădini zoologice, s-ar răscula împotriva omului?

4

                În centrul atenției e cercetătorul Will Rodman, un cercetător care caută cu disperare un leac pentru Alzheimer, motivat de faptul că tatăl său suferă de această boală. După ce mama unui cimpanzeu se sacrifică pentru ca puiul ei să scape, Will îl ia și îl crește. Cimpanzeul este nimeni altul decât Caesar. El a moștenit genetic calitățile mamei sale, care a fost injectată cu ALZ-112, leacul pentru maladia Alzheimer.

5

                Din prima zi, Caesar a dat semne de o inteligență crescută. Astfel, Will a început să lucreze acasă. La 18 luni, Caesar folosea limbajul semnelor pentru 24 de cuvinte. La 2 ani, făcea puzzle-uri și modele făcute pentru copii de peste 8 ani. La 3 ani, continuă să arate abilități cognitive ce întrec cu mult un semen uman. A terminat Turnul Lucas din 15 mutări, scorul perfect. Ca idee, mama sa l-a terminat în 20 mutări.

6

                Dar acest medicament, nu mai are efect asupra tatălui lui Will, așa că era nevoie de ceva nou. Astfel Will începe să testeze pe cimpanzei ALZ-113. Ca în orice testare a unui medicament, există și reacții adverse, în cazul de față acestea ducând la dezvoltarea unei inteligențe peste medie a lui Caesar. Printr-un eveniment nefericit, cimpanzeul este despărțit de Will și ajunge în cușca unui adăpost de maimuțe, acolo unde modificările psihice suferite îl vor face un lider al celorlalte primate, pornind o adevărată revoltă împotriva oamenilor pe străzile din San Francisco.

7

                Sper că nu vă așteptați doar la efecte speciale din plin și secvențe de acțiune. E departe de un astfel de film. Un rol important îl au actorii:

James Franco este Dr. William „Will” Rodman, un om de știință care încearcă să descopere leacul pentru maladia Alzheimer. El este ca un tată pentru Caesar;

will

Freida Pinto este Caroline Aranha, un primatolog care începe o relație cu Will și se atașează de Caesar;

caroline

John Lithgow este Charles Rodman, tatăl lui Will, bolnav de Alzheimer. El este un fost profesor de muzică, a cărui stare se îmbunătățește după ce Will testează pe el medicamentul experimental ALZ-112;

charles

Brian Cox este John Landon, directorul Centrului pentru Primate San Bruno, unde Caesar este închis pentru o perioadă limitată de timp;

john

David Oyelowo este Steven Jacobs, șeful lacom al lui Will;

Nu uita sa citesti

steven

Aceștia au fost actorii care au interpretat oamenii. Să trecem la actorii care interpretează maimuțele:

Andy Serkis este Caesar, liderul maimuțelor. El este crescut de Will timp de 8 ani;

caesar

Karin Konoval este Maurice, un urangutan care cunoaște limbajul semnelor. El devine cel mai apropiat aliat al lui Caesar;

maurice

Richard Ridings este Buck, aliatul lui Caesar după ce acesta din urmă îl eliberează;

buck

Christopher Gordon este Koba, un cimpanzeu pe care s-au făcut experimente cu ALZ-113. Majoritatea vieții lui și-a petrecut-o prin laboratoare, oamenii făcând experimente pe el. De aceea acesta îi urăște.

koba

                Rupert Wyatt reușește cu ajutorul acestor actori să aducă emoție. Este incredibil cum ajungi să ții cu maimuțele, în loc să ții cu semenii tăi. Marele merit al filmului este Andy Serkins, care-l interpretează impecabil pe Caesar, liderul maimuţelor. Ar fi meritat și un premiu Oscar, dar din păcate… nu a primit nici măcar o nominalizare.

8

Rise of the Planet of the Apes a obținut o nominalizare la Oscar pentru efecte speciale. Cei de la Weta Digital, câștigatorii Oscarului pentru cele mai bune efecte vizuale din Avatar și Lord of The Rings, au realizat o premieră pentru acest film. Folosind tehnologia CGI, producătorii de la Rise of the Planet of the Apes au creat cea mai realistică reprezentare a unui personaj non uman realizat pe calculator.

9

                Trailer-ul Rise of the Planet of the Apes îl puteți urmări subtitrat mai jos:

                Rise of the Planet of the Apes s-a lansat și la noi pe DVD și pe blu-ray. Eu am avut ediția pe DVD, dar cei de la ODEON film au redus prețurile, astfel acest blockbuster a ajuns la prețul de 30 lei. Bineînțeles, l-am achiziționat pe blu-ray. Ca elemente speciale (bonus) puteți urmări: Scene șterse, Mitologia maimuțelor, Geniul Andy Serkis, etc…

bd

Cumpără DVD                            Cumpără BD

PS: Uitați-vă și la genericul de final. Veți avea parte de o surpriză.

[review]

[rwp-review id=”0″]

Ti-a placut articolul?
Inscrie-te la newsletter si noi iti trimitem toate noutatile saptamanal.
I agree to have my personal information transfered to MailChimp ( more information )

Cmentariile sunt închise