Strada speranţei e prima animație 3D românească. Lorenz, un băieţel de 10 anişori, descoperă un pasaj secret spre o lume secretă aflată sub lumea noastră, care îl va duce într-o mare aventură cu scopul de a salva muzica lumii. Pentru acesta, crescut doar de tatăl său, o excursie în pădure se transformă într-o aventură incredibilă prin lumea secretă Havala, unde descoperă planul malefic al lui Marcus, proprietarul unei companii miniere, unde tatăl său lucrează ca inginer. Marcus este, de fapt, un geniu malefic, care încearcă să fure muzica din lumea noastre și s-o transforme într-o sursă uriaşă de energie pe care vrea s-o folosească ca să devină nemuritor.
În încercarea lui de a salva muzica, Lorenz se poate baza doar pe cei 3 prieteni marginalizați, care sunt muzicieni, părintele Abbey – confidentul și mentorul lui, și cele două pisici ale lui. Povestea are momente dramatice intercalate cu întâmplări hilare. Tatăl lui Lorenz este arestat de soldații lui Marcus și forțat să se alăture fiului său în această lume secretă când Lorenz și prietenii săi se îndreaptă spre Havala. Ei vor primi ajutor neașteptat din partea unei fetițe pe nume Havva, singurul supravieţuitor al lumii subterane, care le devine prietenă şi susţinătoare. Vor reuşi în cele din urmă Lorenz și prietenii să dejoace planurile lui Marcus și să salveze muzica şi lumea?
Animația Strada speranţei se va lansa în cinematografe pe 15 aprilie 2016.
[one_third]
[/one_third][two_third_last]
Pe facebook, copii se pot delecta cu aplicaţia Strada speranţei, un joc educativ cu personajele Burricone și Coccolino, două pisici simpatice, poznașe şi vorbitoare. Pentru a accesa aplicaţia click AICI.
[/two_third_last]
DESPRE PRODUCŢIE
Radu Nicolae, proprietarul Opal Production şi producătorul filmului Strada speranţei, are experienţă cinematografică încă din copilărie, când a jucat un rol principal în serialul de aventuri pentru copii Racheta albă, realizat de către Româniafilm și TVR în 1984. „Primul lucru pe care mi-l amintesc despre începutul producţiei este legat de glumele pe care le auzeam pe seama filmului. Tot ce auzeam în jurul meu era ca nimeni nu va putea finaliza un lungmetraj de animaţie în România. Glumele se refereau la modalitatea de prezentare a filmului. Mi se propunea să am nişte cartoane desenate pe care să le mişc repede prin faţa ochilor şi să dau impresia de film. Ca să ştiţi şi reacţia mea – mi se păreau glume reuşite, dar care nu aveau cum să mă abată de la hotărârea mea. Nimic nu s-a schimbat nici după 4 ani. Am depus un proiect pentru Fonduri Europene pe creaţie şi răspunsul a fost „dacă dumneavoastră credeţi că puteţi să faceţi un lungmetraj de animaţie cu aceşti bani să ne trimiteţi şi nouă rezultatul”. În acest mod elimin şi orice bănuială că „afară” ar fi diferit. Un creator întâmpină întotdeauna acelaşi tip de probleme, doar că la o scară diferită. Nu regret timpul petrecut în această producţie, 4 ani, ci mai degrabă imposibilitatea de a crea pe măsură intenţiilor mele. După un timp, ajungi să înţelegi că toate obstacolele pe care le întâmpini fac parte din munca de producător. Voi mai produce şi alte filme de animaţie, voi mai face cel puţin o încercare. Pentru că eu cred cu tărie că se pot face filme în România care să spargă pragurile de audienţă şi de câştiguri financiare. Nu atât pentru bani, ci ca modalitate de dezvoltare personală. Să dovedeşti că poţi fi cel mai bun. Deşi este 100% originală, nu cred că tehnica de animaţie va avea succes. Este mai mult o alegere stilistică. În Europa, mai ales, lupta este dusă pentru imitarea Disney. O tehnică de animaţie ca a noastră ar fi adoptată doar dacă ar putea oferi un success enorm de public, lucru care nu depinde de stilistică, ci de mecanismele de marketing.Festivalurile reprezintă o piaţă importantă. Deja filmul a participat la un târg de film şi sperăm să concretizăm distribuţia interanaţională. Pentru moment, ne concentrăm pe distribuţia naţională.”
Cum a fost posibilă realizarea primei animaţii 3D stereoscopice de lung metraj în România? „În prima fază, ne-am bazat pe fonduri obţinute de la Centrul Naţional al Cinematografiei, dar acestea nu au reprezentat decât un maxim de 25%. Au venit în ajutor agenţiile de publicitate, fondurile europene, diferiţi prieteni, care au ajutat cum au ştiut ei mai bine. Filmul a fost făcut cu multe hopuri în finanţare. Ştefan Buzea nu făcea iniţial parte din echipa de producţie. Alexandru Buzea era singurul regizor. El venise la mine cu scenariul lui Alex Bordeanu pentru a depune proiectul la CNC. Am fost atras de acest scenariu despre un băieţel care salvează muzica. Este greu să găseşti povesti universale, moderne, originale. Ştefan lucra la MediaPro în acea perioadă. Personajele îl acaparau prea mult pe Ducu (Alexandru Buzea) şi aşa l-am chemat pe Ştefan, care a devenit în timp coordonatorul întregului proiect. Au apărut tot felul de probleme nebănuite şi neanticipate. Pentru a grăbi renderul a trebuit să apelăm la un alt soft, soft care a necesitat convertirea tuturor imaginilor. Asta a însemnat ca, pentru 2-3 luni, să nu muncim decât pentru acest lucru. Ca să nu vorbim de fluctuaţiile de curent electric, care nu pot fi în totalitate absorbite de UPS-uri şi care îţi dau scurte fotograme negre pe imagine. Singurul lucru pe care îl poţi face este să reiei tot cadrul la procesat. Puse cap la cap, aceste fluctuaţii de curent electric ne-au întârziat 3 luni. Cum spuneam, nu există o infrastructură adecvată creării unui film de desen animat. Munca de animaţie în România nu are o infrastructură pe care să te poţi baza. De exemplu, sunetul pentru animaţie este mult mai complex şi mai creativ decât sunetul pentru un film artistic obişnuit, aşa că nu ai studiouri la care să poţi apela pentru a avea oferte concurente. Munca de producător la un film de animaţie, comparativ cu un film cu actori şi spaţii reale sau platouri de filmare, presupune în primul rând răbdare. Îţi petreci 3 sau 4 ani cu aceeaşi oameni. Ca producător independent trebuie să ştii să-i motivezi, să-i ţii alături ca să nu plece la oferte financiare superioare, să ştii să-i pui alături şi să livreze materialul aşa cum ai tu nevoie.”
Regizorul Ştefan BUZEA are o experienţă de peste 25 de ani în domeniul animaţiei de scurt şi lung metraj. Strada speranţei îi confirmă calităţile de regizor şi îi lansează o nouă provocare: prima animaţie 3D stereoscopică de lung metraj realizată în România, cu o tehnică originală, creată de el şi de fratele său, Alexandru. Lungmetrajul este realizat în stilul clasic de animație 2D, cu personaje având texturi și umbre, iar scenele sunt transformate în 3D din elemente 2D. Animația este realizată folosind un software specializat și chiar de mână, în stilul clasic. Tehnica de animație a filmului este, de fapt, o inovație la nivel mondial, care aduce un plus de creativitate și originalitate românească. Scenele de animație sunt importate în decorurile 3D, unde se realizează şi efectele vizuale, iar în final, întreaga compoziție a scenei este redată în 3D.
Alex Bordeanu nu este doar scenarist care acoperă toate genurile, ci şi actor, scriitor şi compozitor. Pentru filmul Strada speranţei, implicarea lui a depăşit cu mult rolul scenaristului care a scris şi a rescris scenariul de 15-20 de ori. Pe lângă faptul că este vocea lui Marcus,personajul negativ principal, a făcut casting pentru voci împreună cu regizorul şi producătorul, a lucrat cu actorii la înregistrări ca regizor de voci, a participat, în cadrul producţiei, la concept art, storyboard, realizarea texturilor şi a decorurilor şi a făcut circa 90 de animaţie… „Am idei de film, animaţie sau ficţiune, 24 de ore pe zi. Am scris scenariul în 2009, dar nu l-aş numi inspiraţie, cât studiu intens. Norocul nostru, al tuturor este că suntem toţi la fel de „nebuni”: eu, cei doi fraţi Buzea, producătorul Radu Nicolae şi echipa de producţie… toţi am tras inuman de mult pentru a finaliza acest film. De-a lungul călătoriei iniţiatice, micuţul şi curiosului Lorenz este însoţit de veşnic nemulţumitul Singhi, altruistul Banna şi nehotărâtul Bumbe. Cu toţii sunt vegheaţi părinteşte de blândul părinte Abbey. Pisicile micuţului Lorenz întregesc coloristica întregului grup, care lupta până în final cu nebunia lui Marcus, muzician şi om de ştiinţă genial ce-şi doreşte nemurirea. Am avut o colaborare constructivă cu producătorul de-a lungul acestor ani de producţie. Apreciez şi am apreciat că nu a intervenit pe text. Ştiu că, în general, cartea precede filmul, dar acum scriu şi cartea Strada speranţei. Să spunem că suntem într-o situaţie atipică. Nu cred că impactul va fi negativ dacă apare după film. Dacă filmul are succes, cartea va depăşi cu siguranţă succesul filmului, cum se întâmplă de obicei. Am început să scriu această carte fiindcă aici, pe hârtie, nu mai sunt constrâns de cheltuieile de producţie şi alte bugete… Aici pot spune povestea pe larg aşa cum mi-am imaginat-o acum aproape 6 ani. Sper că filmul nostru să ajute animaţia românească cât mai mult. E o industrie care se dezvoltă (oarecum nesănătos) underground, ca să spun aşa; oricum, observ că se amplifica fenomenul şi aceasta-i bine.”
Pentru mai multe informaţii accesaţi pagina oficială a acestei animaţii AICI.
