“The Little Prince”, povestea magică a Micului Prinț

0

“The Little Prince” (“Micul prinț”) este o animație în regia lui Mark Osborne. Scenariul este scris de Irena Brignull, având la bază romanul cu același nume al lui Antoine de Saint-Exupéry. Din distribuție fac parte – Jeff Bridges, Rachel McAdams, Riley Osborne, Paul Rudd, Marion Cotillard, James Franco, Benicio del Toro, Ricky Gervais, Bud Cort, Paul Giamatti, Albert Brooks și Mackenzie Foy.

3

“Micul prinț” este una din cele mai vândute cărți din toate timpurile (în peste 145 de milioane de exemplare în întreaga lume) și se află pe lista cărților care trebuie citite cel puțin o dată în viață.

Cea mai nouă ecranizare a romanului este adaptată zilelor noastre, dar reușește să rămână fidelă poveștii originale despre confruntarea copilăriei cu deziluziile maturizării.

Animația spune povestea unei fetițe a cărei mamă îi ordonează viața în cele mai mici aspecte pentru ca aceasta să poată studia la prestigioasa academie Werth și pentru a deveni un adult responsabil.

2

Pentru a se asigura că fiica sa trece examenul cu succes, mama îi organizează un program de studiu foarte strict pentru vacanța de vară, iar fetiței nu îi rămâne aproape deloc timp liber. Cu toate acestea, ea se împrietenește cu vecinul lor, un bătrân excentric considerat de toți ca fiind ciudat. El este un fost aviator și îi spune fetiței povestea sa, despre un băiat numit Micul Prinț. Aviatorul îi povestește cum l-a întâlnit pe Micul Prinț în deșert atunci când avionul său s-a prăbușit.

4

Mama fetei află de prietenia dintre fiica sa și bătrânul aviator și îi interzice acesteia să îl mai vadă deoarece consideră că îi distrage atenția de la ceea ce este cel mai important – programul de studiu pentru a devenit un adult responsabil.

Nu uita sa citesti

Creed III

Related Posts

Ceea ce mi-a plăcut a fost faptul că animația respectă ideea centrală a operei lui Saint-Exupéry – de a privi lumea din perspectiva copilului, din care, uneori, ceea ce pare a fi o pălărie poate fi, în realitate, un șarpe boa care a înghițit un elefant.

5

Mama fetiței vrea ca fiica să devină un adult responsabil, însă uită să o lase să se bucure de copilărie, de prieteni, să viseze. Ea a uitat că a avut la un moment dat vârsta fiicei sale, iar fetița se teme că, odată ce va deveni adult, va uita și ea ceea ce contează în copilărie, cum ar fi – de a privi stelele și a te bucura de frumusețea și misterul lor sau de a citi o poveste, de a visa, de a te bucura de lucruri mărunte alături de persoane dragi. Aviatorul îi arată fetiței o lume nouă, cea în care totul este posibil și îi împărtășește povestea fascinantă a Micului Prinț. Datorită acestei povești, fetița își redescoperă copilăria și învață că ceea ce este cel mai important în viață poate fi văzut doar prin ochii sufletului.

6

Mama îi interzice fiicei sale să îl mai vadă pe aviator, însă va putea fetița să uite atât de repede povestea Micului Prinț? Va putea ea să renunțe la bătrânul aviator? Va uita din nou magia copilăriei și va continua să urmeze planul strict al mamei sale de a o face un adult responsabil? Toate aceste răspunsuri le puteți descoperi în această magică animație.

“The Little Prince” (2015), care este un omagiu adus lui Saint-Exupéry, a avut premiera la Festivalul de la Cannes, în luna mai, iar în România poate fi văzut din 4 septembrie (fiind distribuit de InterComFilm Distribution).

the-little-prince-846019l

[review]

[rwp-review-form id=”0″]

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata