“The Post”, secretele Pentagonului

Distribuit de Vertical Entertainment!

0

The Post” (“The Post: Secretele Pentagonului”) este un film regizat de Steven Spielberg după un scenariu scris Liz Hannah şi Josh Singer.

Din distribuţie fac parte: Meryl Streep, Tom Hanks, Sarah Paulson, Bob Odenkirk, Tracy Letts, Bradley Whitford, Bruce Greenwood, Carrie Coon şi Matthew Rhys.

Îmi doream foarte mult să văd “The Post” şi mă bucur mult că am ajuns la vizionarea specială de la Grand Cinema Băneasa. Filmul se bazează pe fapte reale şi ne arată cum cotidianul Washington Post s-a hotărât să publice, în 1971, o serie de documente clasificate, care conţineau secrete guvernamentale.

În regia lui Steven Spielberg, “The Post” aduce în atenţia publicului un subiect care a şocat întreaga lume la momentul respectiv, mai exact secretele guvernamentale, care implică informaţii referitoare la trei decenii de activitate a patru preşedinţi de stat. Totodată, filmul arată rolul presei, ca a patra putere în stat, şi datoria acesteia de a prezenta oamenilor adevărul despre scena politică.

Dar, pelicula nu este doar despre jurnalism şi politică, ci tratează mai multe teme, printre care: cum poate o femeie să fie lidera unei companii ca The Post, într-o lume condusă de bărbaţi, şi cum poate ea să se facă auzită şi respectată.

Cu alte cuvinte, “The Post” abordează teme diverse şi incomode, însă conturează un mesaj puternic, fiind, cu siguranţă, un film care nu trebuie ratat!

Nu uita sa citesti

Creed III

Related Posts

Scenariu şi distribuţie

Acţiunea se desfăşoară la aproximativ un an înainte de episodul de la Watergate, când Katharine Graham (Meryl Streep) şi Ben Bradlee (Tom Hanks) trebuie să ia o decizie care nu le va schimba doar propriile vieţi, ci va avea un impact puternic asupra statului. Redacţia The Post primeşte documente guvernamentale secrete, iar hotărârea de a publica stă în mâinile lui Katharine. Ben este nerăbdător să publice, însă Graham este temătoare, căci viitorul ziarului ar putea avea de suferit.

Sub bagheta magică a lui Steven Spielberg, îi vom admira pe Meryl Streep şi Tom Hanks, doi actori care nu mai au nevoie de nicio prezentare, talentul lor fiind recompensat cu numeroase premii. Este incredibil cum reuşesc cei doi actori menţionaţi să vină cu roluri solide, bine interpretate, care lasă în urma lor un mesaj, o poveste. Meryl Streep este Katharine Graham, o femeie care dă dovadă de vulnerabilitate, însă, în acelaşi timp, de curaj, determinare şi putere de a trece peste orice obstacol, în timp ce Tom Hanks îl interpretează pe Ben Bradlee, un jurnalist încăpăţânat, ambiţios, care îşi doreşte să scoată adevărul la iveală.

Nu în ultimul rând, “The Post” este un film despre valori, despre decizii incomode, despre a depăşi neînţelegerile, despre adevăr şi despre care ar trebui să fie rolul presei într-un stat democratic.

Distribuit de Vertical Entertainment, “The Post” a avut premiera în cinematografe vineri, 23 februarie 2018. Vizionare plăcută!

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata