Spotlight

0

1976. Boston. John J. Geoghan, un preot romano-catolic, este reținut la secția de poliție, acuzat că ar fi molestat copii. Bineînțeles că o tentaculă salvatoare venită din partea Bisericii îl scoate pe nemernic din încurcătură, amăgind mama copiilor cu niște bani și asigurări că preotul v-a fi scos din circuit. Dar nu e, dementul e mutat din parohie în parohie, pentru că o instituție sfântă nu poate avea mere stricate, dar poate să închidă ochii tuturor. Și așa se face că e 2002 și în Boston zeci de copii au fost molestați, dar nimeni nu face nimic în privința aceasta. Cu excepția lui Garabedian, un avocat care își sfătuiește mereu clienții să nu cadă la învoială cu gunoaiele în sutană și merge la tribunal cu orice caz. Dar un astfel de exemplu solitar nu poate să zdruncine o fundație atât de solidă ridicată cu multă sudoare de cardinalul Law. Pentru că și el știe, desigur, că peștele de la cap se împute, nu? Dar lucrurile încep să se miște când în peisaj apare Marty Baron, noul editor al Boston Globe, un tip care nu-i prins în jocul de putere.

s6

Avem de-a face aici cu o poveste impresionantă. Parcă nu mai poți fi tu după ce ai văzut-o, ți se face scârbă că pot exista asemenea oameni în rândurile Bisericii și îți vine să arunci cu  sticle în ecran când îți dai seama cât e de încâlcite sunt ițele și câți actori sunt implicați într-o asemenea mușamalizare oribilă, cauza a cine știe câte sinucideri. Relatată într-un ritm lent, potrivit întregului proces de demascare, povestea te aruncă într-un oribil context în care zeci, sute de copii au fost molestați de preoți cu o inteligență emoțională de 12-13 ani (sau poate pur și simplu pedofili oribili buni de spânzurat) dar pentru care nu se face nimic, pentru că toată lumea ține un capăt al covorului sub care ascund mizeria. Până când Spotlight, echipa de investigație a ziarului Boston Globe începe să urmărească pista și deșiră firele care se duc cu mulți, mulți ani în trecut, dezvăluind astfel o tristă mascaradă. Șase oameni își asumă riscul de a deveni țintele urii comunității, săpând tot mai adânc pentru descoperirea adevărului.

s2

Regizorul, Tom McCarthy, a menționat că s-a inspirat din multe filme pentru acest proiect: Broadcast News, Network, The Insider, JFK, Citizen Kane sau Good Night and Good Luck, în încercarea de a spune cât mai convingător un adevăr brutal pe care sunt convinsă că mulți nu-l acceptă nici acum, la aproape 15 ani de la investigație. Am simțit nevoia să mă ridic și să plec de la film uneori, subiectul este extrem de delicat și cu siguranță asta a fost reacția multora implicați în poveste, să se ridice și să plece, încercând să uite. Dar importanți sunt cei care au stat ferm pe poziții până la capăt, care nu au întors capul în fața unui asemenea fenomen și au preferat să arate lumii că Dumnezeu nu e același lucru cu marionetele din instituția „sfântă”, pentru că și ele sunt doar oameni, de multe ori de-o mârșăvie cruntă. Nu e greșit să crezi, dar nu trebuie să accepți orice porcărie îți propune „reprezentatul Lui pe pământ”. Credința e importantă, religia ar putea fi foarte bine îngropată for all I care.

s4

Nu mi-ar fi plăcut să fac parte din echipa de investigație, deși descoperirea lor a salvat cu siguranță multe vieți (deși capetele balaurului au continuat cu siguranță să trăiască în bunăstare, că na, nu ne punem noi cu mai-marii lui Dumnezeu – ce glumă amară). E o temă dureroasă, îți trebuie curaj să expui așa ceva, îți trebuie nervi de oțel să auzi că au fost molestați copilași și să te abții să apuci prima pușcă și să mergi la vânat de pedofili și gunoaie de preoți/cardinali și alți reprezentanți din putreda structură a Bisericii Catolice (nu că la noi ar fi mare diferență în materie de corupție). Subiectul ăsta mi-a captivat total atenția pentru că eu sunt oricum împotriva acestor instituții de mafioți, care nu au nicio treabă cu credința sau alinarea durerii celor care nu-și mai pun speranțele decât într-o viață mai bună pe alt tărâm. Cu timpul totuși, e posibil să ne deșteptăm și să ne dăm seama că nu avem nevoie de asemenea personaje în viețile noastre, pentru că adevărata credință stă ascunsă în suflet, nu în biserici.

s5

Mi-a plăcut că accentul a căzut pe poveste și pe procesul care a dus la demascarea acestei situații crude, nu pe actorii implicați (mă refer aici la jurnaliști). Echipa mi s-a părut una grozavă, nici nu e de mirare că au putut să facă o asemenea descoperire – Deși doar Mark Ruffalo și Rachel McAdams au fost nominalizați la Oscar pentru personajele lor, Rezendes și Pfeiffer, mi se pare că și Keaton și D’Arcy James au avut roluri la fel de importante și au fost piese esențiale ale puzzle-ului. Prezentându-ne trăirile unora dintre supraviețuitori (pentru că-ți trebuie un curaj nebun să mergi mai departe după o asemenea traumă), am putut să vedem și cum au fost afectați personal cei patru jurnaliști de mizeriile descoperite. Pe o coloană sonoră din care încă îmi răsună în urechi un pian care m-a neliniștit (Howard Shore, ce v-așteptați!), regizorul ne teleportează într-o lume de care nici n-am fi vrut să auzim, dar care trebuia scoasă la iveală. Am un singur regret: mi-ar fi plăcut un final mai puțin abrupt, cu imagini despre preoții încarcerați.

s3

Reprezentanții Boston Globe au dat o mână de ajutor serioasă pentru realizarea acestei producții, și nu doar în materie de design al costumelor sau de recuzită, ci și pentru pregătirea actorilor însărcinați cu portretizarea acestor eroi – Keaton, Ruffalo și toată gașca au fost instruiți chiar de jurnaliștii implicați în poveste pentru ca totul să fie cât mai credibil. Distribuția a fost aleasă pe sprânceană – majoritatea actorilor au apărut la un moment dat în filme cu super-eroi, deci producția de față nu putea să nu iasă în evidență în materie de acting. La urma urmei, cei mai importanți eroi sunt cei care ne deschid ochii, oricât de dureroasă ar fi priveliștea care ne așteaptă. Cu un plus pentru Stanley Tucci (care personal mi s-a părut personajul cheie), toți actorii sunt extrem de convingători, e o plăcere (dureroasă) să-i privești. Avem aici de-a face cu un război: presa liberă versus instituție coruptă și infectă, care sacrifică pe bandă rulantă copii pentru un cler degenerat, în numele salvării și mântuirii. Voi cu cine țineți?

[review]

Ti-a placut articolul?
Inscrie-te la newsletter si noi iti trimitem toate noutatile saptamanal.
I agree to have my personal information transfered to MailChimp ( more information )

Postează un comentariu

avatar