Frozen 2

Distribuit de CineForum!

1

Frozen 2 este o animaţie produsă de Walt Disney Animation Studios şi regizată de Chris Buck şi Jennifer Lee după un scenariu scris de Jennifer Lee.

Din distribuţie fac parte: Idina Menzel, Kristen Bell, Jonathan Groff, Josh Gad, Ciarán Hinds, Sterling K. Brown, Evan Rachel Wood, Alfred Molina, Martha Plimpton, Jason Ritter, Rachel Matthews şi Jeremy Sisto.

Maturitatea este tema principală a noilor aventuri ale personajelor noastre: Elsa, Anna, Kristoff şi Olaf. Toţi s-au maturizat, dar se confruntă cu un viitor incert şi se luptă pentru a face faţă unor provocări complicate.

Frozen 2 este o călătorie mai întunecată decât prima parte, dar cu scene de acţiune uimitoare. Există suficiente momente amuzante, iar coloană sonoră este excelentă. Poate că niciuna dintre noile piese nu are impactul melodiei Let It Go, însă, cu siguranţă, Show Yourself sau Into the Unknown nu vor trece neobservate.

Frozen 2 începe cu un flashback, când Elsa şi Anna sunt copii şi se pregătesc de culcare. Ele sunt uimite să afle de povestea unei păduri fermecate şi misterioase.

În prezent, regina Elsa duce o viaţă liniştită în Arendelle, alături de Anna şi Olaf.

Kristoff are o dilemă: nu ştie cum să o ceară în căsătorie pe Anna şi încearcă să găsească, fără succes, un moment potrivit pentru a îi face propunerea.

Elsa aude o voce care îi cântă din nord şi este atrasă, într-un mod inexplicabil, de ea, dar Arrendelle este atacat brusc de spiritele apei, aerului, pământului şi focului. Locuitorii părăsesc, de urgenţă, regatul.

Elsa le spune surorii ei şi lui Kristoff că atacul a coincis cu momentul în care a auzit vocea misterioasă, astfel încât cei trei, împreună cu Olaf, decid să plece spre nord pentru a afla răspunsuri cu privire la situaţia critică prin care trece regatul lor.

Ei găsesc pădurea fermecată, care este blocată de o barieră magică. Cu ajutorul magiei Elsei, ei reuşeşc să intre în pădure, însă acolo descoperă un secret, ce reprezintă sursa puterii Elsei.

Mai mult decât atât, cei patru trebuie să înfrunte un adevăr dureros ce le ameninţă atât vieţile, cât şi existenţa lui Arendelle.

Jennifer Lee şi Chris Buck se întorc ca regizori şi scenarişti. Ei se concentrează, şi de această dată, pe legătura puternică dintre surori. Elsa îşi doreşte să afle mai multe despre originile puterii ei, în timp ce Anna şi Kristoff se bucură de povestea lor de dragoste. Personajele noastre trebuie să urmeze calea schimbării şi a maturizării.

Frozen 2 îi învaţă pe cei mici că lucrurile simple pot să devină complexe pe măsură ce înaintăm în vârstă. Fiecare persoană trebuie să îşi găsească propria cale şi să îşi urmeze destinul.

Olaf atrage din nou toate privirile, fiind uşor de îndrăgit. Contribuţia lui este esenţială, şi acum, iar modul unic de a explica situaţia oferă un farmec aparte animaţiei.

Regizorul Chris Buck s-a axat pe importanţa conexiunii cu natura. În opinia sa, Elsa este un personaj fascinant, dar, de această dată, a putut explora conexiunea ei profundă cu natura, fiind o legătură mai puternică decât abilitatea ei de a îngheţa orice. Pe măsură ce este forţată să facă faţă spiritelor naturii, vântul, focul, pământul şi apa, publicul are şansa de a vedea că este vorba despre mai mult decât de puterile ei de a îngheţa orice.

Miza acestui film este mai mare decât cea a primei părți. Personajele se maturizează, iar povestea lor se întregește într-un mod epic, la un nivel atât de complex, încât întrece toate așteptările.

Distribuit de CineForum, Frozen 2 rulează în cinematografele din ţară. Vizionare plăcută!

Ti-a placut articolul?
Inscrie-te la newsletter si noi iti trimitem toate noutatile saptamanal.
I agree to have my personal information transfered to MailChimp ( more information )

1
Postează un comentariu

avatar
1 Comment threads
0 Thread replies
0 Followers
 
Most reacted comment
Hottest comment thread
1 Comment authors
dorin aurel Recent comment authors
dorin aurel
Vizitator

supera animatie. perfecta pentru luna decembrie