Jocurile foamei 2: Sfidarea, spectaculos în toate privințele

                Rar se întâmplă ca o continuare să fie mai bună decât filmul original. Dar există și excepții, iar această continuare este o excepție. Speranţa a început să aibă un simbol tot mai puternic în Jocurile Foamei şi, după cum zicea preşedintele Snow (Donald Sutherland) în prima parte a seriei, este singurul sentiment mai puternic decât frica. Dacă până acum îl folosea pentru a ţine cele 12 districte sub control, acum sentimentul s-a întors împotriva lui şi ameninţă declanşarea unei rebeliuni.

1

                Prin Katniss, protagonista, filmul dramatizează principiile feministe: Jennifer Lawrence este pe cale să conducă o rebeliune, ai cărei zori se ivesc în Catching Fire, şi formează un trio sentimental cu Gale (Liam Hemsworth) şi Peeta. Jennifer Lawrence pune extremă pasiune în interpretarea lui Katniss. În primul film, a fost mai reţinută, acum e năvalnică. În prima parte trece prin dureri fizice, dar şi dureri sufleteşti. Este foarte multă acţiune, ritmul e mult mai alert în acest al doilea film, odată ce concurenţii ajung în arenă, o junglă mortală. Katniss e mult mai energică, mai rapidă, totul e mai trepidant. Ea este o prezenţă puternică şi conduce fără probleme întreaga acţiune, dar lasă cea mai pregnantă impresie atunci când se transformă din mireasă în gaiţă zeflemitoare. Arena în care se petrece acțiunea devine de această dată un spaţiu mult mai complex, împânzit de capcane precum o ceaţă otrăvitoare sau o specie de maimuţe violente.

2

               După cum ştim, Katniss (Jennifer Lawrence) şi Peeta (Josh Hutcherson) au câştigat împreună sângeroasele Jocuri ale Foamei, sfidând pentru prima dată în istorie regulile impuse de Capitoliu. Dar ei nu se consideră învingători, ci mai degrabă supravieţuitori ai celei de-a 74-a ediţii a Jocurilor Foamei. Reveniţi în Districtul 12, speră să trăiască în pace. După toate obstacolele peste care au trecut, au câştigat o viaţă sigură pentru familiile lor. Dar în timp ce Katniss şi Peeta sunt forţaţi să facă „Turul Învingătorilor”, apar zvonuri cu privire la o revoltă printre locuitorii districtelor şi ei văd cu ochii lor primele semne ale rebeliunii. Pentru preşedintele Snow, ei sunt sursa acestei revolte. Dacă nu vor reuşi să convingă naţiunea Panemului că sunt în continuare îndrăgostiţi nebuneşte, consecinţele ar putea fi dezastruoase… Concomitent, viaţa lor e în pericol odată ce au intrat în arena Jocurilor, o junglă al cărei designer malefic este Plutarch Heavensbee. Începe a 75-a ediţie a jocurilor, ediţie aniversară, care schimbă total regulile cunoscute.

3

                Dar ce implică această a 75-a ediție a Jocurilor foamei? În carta Jocurilor scrie că la fiecare 25 de ani se va ține un Jubileu al Pacificării, care să păstreze vie, pentru fiecare generație nouă, amintirea celor care au murit în revolta împotriva Capitoliului. Fiecare Jubileu al Pacificării se distinge prin jocuri de o însemnătate aparte. Acum, la a 75-a aniversare de la înăbușirea revoltei se sărbătorește al 3-lea Jubileu al Pacificării. Acest Jubileu trebuie să aducă aminte că nici cel mai puternic nu poate depăși puterea Capitoliului.  La această a 3-a ediție a jocurilor de Jubileul Pacificării, tributurile, femei și bărbați, trebuie extrași dintre învingătorii din fiecare district. Asta îi aduce pe Katniss şi Peeta din nou într-o luptă pe viaţă şi pe moarte, într-o arenă în care se vor confrunta cu cei mai buni dintre cei mai buni.

4

                Un atu al acestei pelicule este aducerea unor mari actori în distribuție:

Phillip Seymour Hoffman este Plutarch Heavensbee, noul creator de joc, înlocuitorul lui Seneca, care reuşeşte să se impună mai bine prin acţiunile sale. Din păcate, Phillip Seymour Hoffman a decedat pe 2 februarie 2014 din cauza unei supradoze accidentale de droguri. Astfel, a lăsat neterminată producția The Hunger Games: Mockingjay. Hoffman mai avea de filmat câteva scene, dintre care una majoră. Rob Legato, supervizor al efectelor speciale pentru The Hunger Games, este convins că recrearea pe calculator a imaginii actorului nu va fi o problemă;

Plutarch Heavensbee

Jena Malone este Johanna Mason și reprezintă Districtul 7. Aceasta mânuieşte bine topoarele și este foarte vicleană. La un moment dat, are și o scenă în lift care-l va face pe Peeta să roșească;

Johanna Mason

Amanda Plummer este Wiress, partenera lui Beetee, din Districtul 3;

wiress

Jeffrey Wright este Beetee Latier, un fost câștigător care reprezintă Districtul 3. El este un expert în electronică și cabluri;

Nu uita sa citesti

Maria

Moana 2

Related Posts

Wicked

Anora

beetee

Sam Claflin este Finnick Odair, el reprezintă Districtul 4. Este cel mai tânăr câștigător al competiției. A câștigat competiția la 14 ani și mentor i-a fost Mags, cu care acum face echipă.

sam

                Personajul interpretat de Liam Hemsworth, Gale, se conturează tot mai mult în Catching Fire, chiar dacă are puţine replici. Relaţia lui cu Katniss devine destul de complicată. În acelaşi timp, relaţia lui Katniss cu Peeta evoluează într-o direcţie neprevăzută în Sfidarea. Peeta devine mult mai agreabil decât în primul film, Hutcherson continuând şi acum cu jocul rezervat, potrivit eroului introvertit pe care îl portretizează.

5

                Din punctul meu de vedere, scenografic vorbind, Sfidarea este impresionant. Costumele și machiajele de asemenea. Superbă este rochia de mireasă pe care o poartă Katniss la prezentare. Aceasta arde și Katniss se tranformă într-o gaiță zeflemitoare (mockingjay) Acesta e doar meritul regizorului Francis Lawrence, care l-a schimbat pe Gary Ross. Sfidarea a avut un buget dublu față de prima parte. Dar fără talentul regizorului Francis Lawrence, care a știut cum să pună accentul pe toate elementele importante așteptate de fani, sigur Sfidarea n-ar fi fost mai bun decât prima parte.

6

                Jocurile Foamei: Sfidarea are o poveste fascinantă. Dacă nu ați citit cartea, cu siguranță veți fi plăcut surprinși de twist-urile acestui film. Trebuie neapărat să vedeți această continuare. Eu abia aștept să văd continuarea acestui film, The Hunger Games: Mockingjay part 1, film ce va avea premiera pe 21 noiembrie 2014.

7

                În continuare, vă las să savuraţi trailer-ul subtitrat în limba română al acestei continuări:

                Jocurile foamei: Sfidarea s-a lansat şi la noi în format DVD şi blu-ray. Pe blu-ray, Sfidarea are sunet DTS-HD 7.1, scene şterse, un sneak peek la Divergent şi making of.

BD

Cumpără DVD                                                        Cumpără BD

[review]

[rwp-review id=”0″]

Cmentariile sunt închise