Miercuri am fost la un film despre care n-am mai apucat să scriu, pentru că deh, perioada sărbătorilor nu e chiar cea mai liberă. Dar nu puteam să las această producție să treacă așa, fără să vorbesc puțin despre ea, mai ales că a apărut în cinematografe din 10 aprilie, adusă în România de Ro Image. Minuscule – La vallée des fourmis perdues este o simpatică animație cu tot soiul de gândăcei, care-și duc zilele în armonie sau, din contră, în conflict permanent. Trebuie să mărturisesc: mă așteptam să plec plictisită și enervată de la film, crezând că acesta va fi dublat (urăsc chestia asta și evit cât pot de mult să văd producții unde te zgâiești la ecran și vezi că buzele nu se mișcă în concordanță cu ceea ce se aude). Dar mare mi-a fost surpriza când am văzut că nu era dublată animația, din contră. Nu existau deloc replici propriu-zise, în limba engleză, franceză sau oricare alta, ci gândăceii vorbeau pe limba lor, cu sunete ca de trompetă dacă erai buburuză, de exemplu. Creativi scenariști, n-am ce zice. Un singur exemplu de film animat mai văzusem până atunci în care animăluțele nu vorbeau: Stallion, care m-a cucerit total, e splendid.
De aceea m-am adaptat rapid la lipsa replicilor, pentru care au compensat grafica, 3D-ul și storyline-ul. Într-o pădure în care ți se pierdeau privirile de atâta verde, o gărgăriță simpatică foc se rătăcește de familia ei, împrietenindu-se cu niște furnici. În misiunea lor de a duce o întreagă cutie cu zahăr în mușuroi, furnicuțele se aliază cu buburuza pentru a scăpa de războinicele furnici roșii, care vor doar să le fure prada. E amuzant și în același timp trist să vezi cum contexte negative specifice universului uman sunt redate în microcosmosul gândăceilor, astfel încât războiul purtat de furnici, ura, invidia care-o macină pe cea care stârnește toată tărășenia, reflectă cu prea multă acuratețe realitatea noastră, a celor care ne folosim mintea ca să ne batem ca chiorii. Dar să nu vă speriați, găsim și în această lume mică și specială sentimente de devotament, prietenie, curaj și chiar iubire. Nu-i de mirare că cei mici au trăit la intensitate maximă filmul, din timp în timp auzindu-se în sală tot felul de exclamații de plăcere, uimire sau chiar necaz. Și mult râs, s-a distrat lumea la acest film cum ar fi făcut-o la oricare altă comedie.
Comunicarea între specii, prietenia care se leagă între o furnică și o buburuză, misiunea de salvare a mușuroiului, toate aceste aspecte ale animației m-au făcut să-mi placă mult filmul, să-l recomand și altora, ba chiar să-mi doresc să-l revăd. În primul rând pentru că e haios rău, artileria improvizată folosită în luptă e cireașa de pe tort, mori de râs când vezi cu ce se atacă/apără furnicuțele. Flashback-urile introduse pe ici pe colo parcă vor să-ți arate că, oricât de mici, ființele sunt pline de surprize. Hélène Giraud și Thomas Szabo au lucrat împreună și la mini-seria Minuscule, care are aceeași temă: viața gândăceilor, privită și analizată de parcă tu, ca privitor, te afli în mijlocul acțiunii și poți să judeci astfel ce se întâmplă. Această animație merită văzută pentru lecția pe care ți-o oferă, pentru culorile vii, decorurile și aventurile prin care trece buburuza buclucașă, pentru evoluția ei și felul în care devine din ce în ce mai bună. Și pentru poante, pe care le guști indiferent de vârstă. Vizionare plăcută!
[review]
[rwp-review-form id=”0″]
