Dacă tot am scris zilele trecute despre Fury, am zis că trebuie să postez și o cronică la celălalt film despre al doilea război mondial în care Brad Pitt face un rol de milioane. Ticăloși fără glorie, titlu original Inglourious Basterds, este povestea genială scrisă și regizată de Quentin Tarantino, care ne propune un plan de asasinare a dictatorului Adolf Hitler. Acesta este, pentru mine, un exemplu de film bun, bun de tot, o capodoperă. Motivele pentru care eu ador filmul ăsta sunt o sumedenie, dar există câteva aspecte pentru care această producție ar trebui vizionată de toată lumea și pe care am de gând să vi le prezint de-a lungul acestei postări. După ce-l veți fi vizionat, îmi veți da dreptate, căci e unul dintre cele mai bune filme pe care le-am văzut vreodată (și am văzut vreo trei, patru sute).
Să începem cu unul dintre punctele forte ale filmului și anume distribuția absolut fabuloasă. Tripleta Brad Pitt, Mélanie Laurent, Christoph Waltz (care a obținut Oscarul și un Golden Globe pentru prestația sa în film) este fenomenală, rolurile sunt de neuitat, ca dovadă Screeen Actors Guild Awards câștigat pentru cea mai bună distribuție. Chris Waltz, cel care a reușit să-l eclipseze pe mult mai cunoscutul și apreciatul Brad Pitt, este un actor european ce nu mai jucase în producții răsunătoare, dar care a reușit sa răstoarne orice pronostic interpretând personajul lui Hans Landa. O prestație excelentă, pe măsura talentului și muncii depuse, care a atras atenția tuturor și a reușit sa câștige premiu după premiu. Nu e de mirare că Tarantino l-a cooptat pe Waltz în distribuția următorului său film, uimitorul Django Unchained. Datorită faptului că vorbește fluent engleza, germana, franceza și italiana, Chris reușește să-i confere o aură de inteligență și superioritate personajului său, care te cucerește din prima (deși pe Hans Landa eu îl consider cel mai antipatic, îmi venea să-l strâng de gât, așa poliglot cum era el). Nu trebuie neglijat nici Brad, pe care rolul de locotenent îl prinde perfect. Deși poate nu e cel mai strălucitor rol al său, mie mi-a plăcut foarte mult Aldo Raine, mai ales datorită accentului său, m-a amuzat teribil! El și echipa lui oferă cele mai multe momente comice! Mélanie Laurent e superbă și crâncenă, m-a încântat, a devenit una din actrițele mele favorite după vizionarea acestui film; probabil și contrastul m-a făcut s-o apreciez mai mult, pentru că Diane Krueger mi s-a părut foarte falsă și superficială, o adevărată oaie neagră a filmului, nu știu ce căuta în distribuție.
Un alt atu al filmului este însuși regizorul/scenaristul: Quentin Tarantino. Nu reușesc să-mi explic ce-mi place atât de mult la filmele lui, dar de fiecare dată rămân fascinată când îi urmăresc operele, sunt pur și simplu grozave! Pulp Fiction, Reservoir Dogs, Kill Bill 1 și 2, Inglourious Basterds, Django Unchained sunt filme pe care un cinefil care se respectă trebuie să le vadă măcar o dată în viață. Așa cum era de așteptat, scenele sângeroase sunt la ele acasă, te obligă sa mai și întorci capul din când în când, parcă e prea de tot pe alocuri! Dar asta e marca lui Tarantino, trecem cu vederea acest defect, pentru că scenariul și replicile ne iau ochii imediat. Cel puțin, așa pățesc eu tot timpul când ma uit la un film semnat QT.
Un plus mare, mare, al filmului este brilianta idee de a-i lăsa pe nemți să vorbească în germană, iar pe francezi, în franceză! Poate părea ciudat, dar m-am săturat până peste cap ca în aproape toate producțiile americane, indiferent de locul unde e plasată acțiunea, să vorbească toți în engleză! Scenele în care fiecare vorbește în limba sa maternă par mult mai credibile, chiar ma enervează când văd filme a căror acțiune e plasată în Franța (mai ales cele istorice) și toți, de la mic, la mare, vorbesc engleza. Doar în 30% din film se vorbește în limba engleză, o cifră uimitoare pentru o producție de la Hollywood. Varietatea limbilor folosite în acest film chiar reprezintă un atu, din punctul meu de vedere. Chiar a fost o plăcere să-l urmăresc pe C. Waltz vorbind în 4 limbi diferite.
Totodată, scenariul m-a impresionat foarte mult, viziunea utopică a lui Tarantino fiind genial interpretată și pusă în valoare. Ce s-ar fi întâmplat oara dacă în ’44, ’45 sau chiar mai devreme, Adolf Hitler ar fi fost ucis? Încercarea de a-l doborî pe liderul nazist a reprezentat o adevărată provocare, am stat cu sufletul la gură să văd ce se va întâmpla în final, va da greș planul? Sau se va dovedi infailibil? Deși rămâne la stadiul de scenariu, ideea lui Tarantino este super, ar fi meritat măcar un premiu. Eh, de un lucru putem fi siguri, n-am mai fi urmărit Inglourious Basterds acum, dacă planul său ar fi fost pus în aplicare în timpul celui de-al doilea război mondial.
Prezentarea subiectului pe etape a fost o alegere foarte inspirată – capitolele din “cartea” lui QT au beneficiat de o structură riguroasă și, în pofida secvențelor destul de lungi, este imposibil sa te plictisești deoarece povestea este excelent expusă. În ceea ce privește dialogurile, sunt absolut geniale, o altă marcă QT, pozitivă de data aceasta; ironia și umorul negru reies în special din schimburile de replici dintre Aldo și Landa, fiind imposibil să nu râzi, deși subiectul tratat ar trebui, în mod normal, să te țină încordat și cu o privire încruntată tot timpul. Dar regizorul știe cum să se joace cu cinefilul, îl amuză, îl uimește, îl emoționează până la lacrimi și îl dă peste cap prin ingenioasele răsturnări de situație. Ticăloșii își merită locul în topul 250 IMDb.
Aș mai avea de adăugat, dar cred că e de-ajuns, ați prins ideea. Masterpiece-ul lui Quentin Tarantino trebuie văzut, repede, și recomandat și altora! E un film prea bun, prea captivant, prea special ca să-l ratați, garantez c-o să vă placă! Vizionare plăcută! Aici vă las soundtrack-ul acestei producții, la mine e pe repeat de ceva vreme:
[review]
[rwp-review id=”0″]
