Îmi place să râd. Mă consider o persoană foarte veselă și apreciez umorul de orice tip, nu râd doar la glumele subtile, ci și când văd oameni căzând prin filme sau zboară plăcinte spre fața unor personaje. Iar asta mi se pare un avantaj, pentru că pot aprecia mai multe tipuri de umor, fie că e el de limbaj sau de situație. Acestea fiind spuse, am dat zilele trecute de o comedie care pe mine m-a amuzat teribil, m-am distrat și mi-au dat lacrimile pe alocuri, mă dureau obrajii de la atâta râs. Este vorba de Les Profs, o producție franțuzească apărută anul trecut, dar pe care eu am văzut-o abia anul acesta. Am fost surprinsă să văd ce notă mică are pe IMDb, dar nu poți conta mereu pe opinia celor care votează, am văzut unele filme absolut execrabile cu o notă aproape dublă, în fine.
Ce m-a impresionat pe mine la acest film? 3 lucruri mari și late: în primul rând, actorii. Nu știu cum erau personajele din comic book, pentru că Les Profs e inspirat din benzi desenate, dar pe ecran, cei aleși să-i interpreteze pe cei 7 salvatori sunt extraordinari, te prăpădești de râs când îi vezi. Povestea implică 7 profesori devotați, dar puțin nebuni, și copii care nu reușesc să treacă bacul. Experimentul propus de inspectorul adjunct (François Morel), care-i și personajul negativ, constă în aducerea a 7 noi profesori la un liceu din Franța, a cărui rată de promovabilitate la bac este rușinoasă, cu scopul de a o ridica până la 50%. De ce e totuși acest experiment special? Niciunul din ei n-a practicat vreodată, pentru că toți au picat un soi de examen de titularizare, din cauza metodelor propuse sau a comportamentului la cursuri. Vor reuși să facă cei 7 Fantastici ce n-au putut alți profesori veterani?
Christian Clavier, care-l interpretează pe Cutiro, proful de mate, este de-o originalitate ieșită din comun (alții ar numi-o lene). Vine cu propriul scaun la ore sau cu hamacul, bea suc și își savurează gustările sub privirile unor elevi mirați și dezorientați.
Fred Tousch este proful de chimie, Albert, una din cele mai amuzante figuri din film. Experimentele sale îi atrag pe copii la orele chimie, dar nimeni nu-i cu adevărat în siguranță când lui Albert i se dă mână liberă la dulapul cu soluții.
Gladys (Isabelle Nanty), profa de engleză, știe să-și țină cursurile și elevii în frâu, poate prea bine. Pentru a-i pedepsi pe cei neatenți sau întârziați, Gladys aruncă în ei cu bucăți de cretă de parcă ar fi o mitralieră.
Antoine Polochon, jucat de regizorul și co-scenaristul Pierre-François Martin-Laval, este nimeni altul decât proful de istorie, obsedat de Napoleon. Pentru a-i învăța pe elevi istorie, el nu ezită să se costumeze ca idolul său și să țină discursuri motivaționale.
Amina, interpretată de Stefi Celma, este superba profesoară de franceză, care sucește, fără să vrea, mințile băieților. Văzând-o atât de frumoasă, unii aproape că nu mai vor să treacă bacul pentru a mai rămâne un an alături de ea.
Arnaud Ducret dă viață profului de sport, Eric, ale cărui metode neconvenționale îi supun la mari chinuri pe bieții copii, nevoiți să stea atârnați prin copaci sau să joace baschet legați la ochi.
Raymond Bouchard este Maurice, proful de filosofie, pe care nimeni nu-l înțelege, nici măcar colegii săi. Nu-i de mirare că niciun elev nu pricepe o boabă de filosofie.
Marie, profa de germană, și directorul sunt alte două cadre didactice importante pentru desfășurarea acțiunii. Dintre elevi se remarcă Boulard (Kev Adams), un chiulangiu care repetă clasa a 3-a oară, și Nectarine (Joana Person), opusul lui Boulard.
Al doilea punct forte al filmului mi s-a părut umorul: poate scenariul nu e dintre cele mai reușite, pentru că unele faze chiar nu-s credibile, dar comicul de situație e la el acasă, iar situațiile amuzante abundă în această producție. Merită să treceți cu vederea scenariul mai puțin complex, pentru a savura glumele și întorsăturile de situație hilare prin care trec eroii noștri. Ceea ce vor fi ei dispuși să facă atunci când vor vedea că nici metodele neconvenționale nu merg pe acești elevi care par a nu avea nicio treabă cu învățatul depășește orice limită, e periculos, dar hazliu de-a dreptul. Pe deasupra, va exista și o mică povestioară de dragoste, așa că nu vă veți plictisi deloc. Și să nu uit de cel din urmă element care mi-a plăcut tare mult la acest film – muzica, care-i foarte tinerească și ritmată, se potrivește cadrului în care se desfășoară „campania” de cucerire a bacului, condusă de Polochon et comp. Filmul ăsta n-o fi o capodoperă, dar te face să mori de râs. În plus, nici nu durează mult. Eu zic că merită vizionat!
[review]
[rwp-review id=”0″]
